Carlos Alcaraz (19 ani, locul 6 ATP) l-a spulberat pe Alexander Zverev (25 ani, 3 ATP), în finala Mastersului de la Madrid, scor 6-3, 6-1, în doar 62 de minute! Noua senzație din tenisul masculin îi doborâse anterior pe Rafael Nadal (4 ATP) și Novak Djokovic (1 ATP) în sferturi, respectiv în semifinale.

Deja doboară recorduri

Grație succesului de la Madrid, Carlos Alcaraz a devenit cel mai tânăr jucător din istorie care reușește să cucerească trofeul turneului din capitala Spaniei. În plus, ibericul este cel care are cele mai multe victorii în 2022 (28), depășindu-i pe Stefanos Tsitsipas (27) și Andrei Rublev (25). Mastersul de la Madrid este al patrulea titlu câștigat de Carlos în acest sezon, după cele de la Rio, Miami și Barcelona.

Finala a fost la îndemâna tânărului după dueluri-maraton cu Nadal (două ore și 28 de minute, pe care l-a învins fix în ziua în care Carlos a împlinit 19 ani!) și Djokovic (trei ore și 36 de minute), cu toate că Alcaraz a arătat o ferocitate și o energie debordabilă în ultimul act. S-a și uitat că a avut probleme la gleznă în meciul cu conaționalul său, Rafa Nadal.

Carlos e primul care îi învinge pe Djokovic și Nadal în același turneu, pe zgură, Rafa fiind zeul zgurii. Ibericul e și cel mai tânăr jucător care îi învinge în cadrul aceleiași competiții pe cei doi mari titani, care, alături de Federer, au dominat total tenisul în ultimele două decenii.

Suspendarea grevei pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională „nu s-a luat în calcul”. Mai este o săptămână până la primul examen național
Recomandări
Suspendarea grevei pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională „nu s-a luat în calcul”. Mai este o săptămână până la primul examen național

”Cea mai bună săptămână din viața mea”

„Este extraordinar să-i învingi pe acești jucători, doi dintre cei mai mari tenismeni din istorie, apoi pe Zverev. El este un mare jucător. Aș putea spune că este cea mai bună săptămână din viața mea. Am 19 ani și poate și de aceea sunt în stare să joc meciuri lungi și tari la rând. Mă simt minunat fizic”, a spus Carlos după succesul de duminică. „Chiar acum ești cel mai bun jucător din lume”, l-a elogiat Zverez la ceremonie, continuând aprecierile: „Este bine pentru tenis să avem un nou superstar care va câștiga multe Grand Slam-uri și va deveni numărul 1 mondial”.

Elevul lui Ferrero

Carlito a început tenisul la 4 ani, influențat de tatăl său, cândva în top 40 al jucătorilor din Spania. La vârsta de 15 ani, Alcaraz a trecut la profesioniști, cu imaginea idolului său, Rafa Nadal, în minte. Antrenorul tânărului din Murcia este Juan Carlos Ferrero, fost lider mondial și câștigător în 2003 al Open-ului de la Roland Garros. Este dreptaci, are 1,85 de metri înălțime, 72 de kilograme și un fizic din ce în ce mai lucrat.

”Îl văd devenind cel mai mare din istorie”

Începând de astăzi, Carlos Alcaraz Garfia, pe numele său complet, este pe locul 6 ATP, după ce acum un an nu prindea top 100, fiind, mai exact, pe poziția 120 în clasament, când se înscria pentru același turneu madrilen. Puștiul este deja multimilionar: are 5,5 milioane de dolari câștigați din meciurile sale, fie single, fie la dublu, a informat luni dimineață atptour.com.

EXCLUSIV. „Va veni o zi când mamele vor urla de ce acest război, de ce au trebuit să-și sacrifice propriii fii pentru această ferocitate?” Interviu cu Al Bano despre dragostea pentru români, mâncarea din insecte și război

wRick Macci (67 de ani), fostul antrenor al Serenei Williams și al Mariei Sharapova, a oferit o predicție îndrăzneață după ultimele rezultate ale lui Carlos Alcaraz, despre care spune că ar putea ajunge cel mai mare jucător din toate timpurile. Antrenorul american, care a pregătit de-a lungul timpului nume precum Andy Roddick, Jennifer Capriati, Maria Sharapova, Serena și Venus Williams, a vorbit despre potențialul imens al ibericului: ”I-am văzut pe Federer, Nadal și Djokovic când erau tineri, însă în ultimii 30 de ani nu am văzut pe nimeni cum e Carlos Alcaraz! Îl văd pe acest băiat devenind cel mai mare jucător din istorie”.

VIDEO. Cine este Carlos Alcaraz, noul star al tenisului mondial: „Îl văd devenind cel mai mare din istorie”
Regele Spaniei, Felipe (în centru), a asistat la duelul Nadal-Alcaraz de la Madrid

Fan Real, lângă Perez, Modric și Nadal

În dreptul hobby-urilor ibericului sunt două care se regăsesc și la idolul său, Nadal. Golful și fotbalul. Carlos este și el un mare susținător „Los Merengues”, un fan al lui Real Madrid. Nu doar suporter fanatic la victoria „galacticilor” cu Manchester City, ce a dus echipa lui Carlo Ancelotti într-o nouă finală Champions League, dar și spectator, alături de Rafa și de Don Florentin Perez, boss-ul Realului, la momentul în care albii s-au încoronat zilele trecute campioni ai LaLiga. Alcaraz a făcut poze la final nu doar cu trofeul, ci și cu vedetele Realului, de la Modric și până la Courtois și Kroos.

Generalul SRI cu 23 de terenuri, 5 imobile și pensie de 4.000 de euro lunar mai bifează un Consiliu de Administrație
Recomandări
Generalul SRI cu 23 de terenuri, 5 imobile și pensie de 4.000 de euro lunar mai bifează un Consiliu de Administrație
VIDEO. Cine este Carlos Alcaraz, noul star al tenisului mondial: „Îl văd devenind cel mai mare din istorie”
Cu Rafa în decembrie 2016 Foto: Instagram

Iubita face și ea tenis

În ultima lună, coroborat cu ascensiunea și cu succesul personal, spaniolul și-a dublat numărul de urmăritori pe Instagram, depășind 1,1 milioane în acest moment. Este o prezență discretă în viața privată, Carlos nu s-a afișat în prea multe imagini cu iubita sa, Maria González Giménez. A „scăpat” o imagine pe InstaStory, cu cei doi tineri îndrăgostiți. Dar și un detaliu al relației dintre noul „rege” al Madridului cu tânăra tenismenă din Murcia. Își dau like-uri la fotografiile din social media, iar Carlos a mai pigmentat pozele și cu câteva scurte reacții simpatice.

Și ca un alt detaliu din viața privată, fanii așteaptă să vadă ce bolid va conduce ibericul, mai ales că și-a licența de conducător auto la începutul lui 2022. Revistele celebre ale lumii deja îl caută asiduu, să-l aibă pe primele pagini. Au început să curgă și contractele de sponsorizare, Nike și Rolex fiind doar începutul. Lumea este a lui Carlos, cerul este limita!

foto: Hepta

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Playtech.ro
Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Viva.ro
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Cum poți solicita ștergerea datelor personale în 2023. Este cât se poate de legal. Ce înseamnă, de fapt, dreptul de a fi uitat
FANATIK.RO
Cum poți solicita ștergerea datelor personale în 2023. Este cât se poate de legal. Ce înseamnă, de fapt, dreptul de a fi uitat
Putin își construiește un nou buncăr antiatomic. Ce dotări va avea adăpostul amplasat sub cel mai de elită spital din Rusia
Știrileprotv.ro
Putin își construiește un nou buncăr antiatomic. Ce dotări va avea adăpostul amplasat sub cel mai de elită spital din Rusia
Ce spun vecinii despre femeia găsită moartă, într-un sac de plastic din lada patului. Mirosul era deja insuportabil în blocul din Sectorul 4. Primele ipoteze
Observatornews.ro
Ce spun vecinii despre femeia găsită moartă, într-un sac de plastic din lada patului. Mirosul era deja insuportabil în blocul din Sectorul 4. Primele ipoteze
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Cum arată soția lui Mihai Dedu și ce spune știristul de la PRO TV despre mariajul lor: 'Soția mea e în Pro TV din 1996'
Unica.ro
Cum arată soția lui Mihai Dedu și ce spune știristul de la PRO TV despre mariajul lor: 'Soția mea e în Pro TV din 1996'
Horoscop 4 iunie 2023. Peștii au șansa de a străluci pe baza imaginii pe care o au alții despre ei și calitățile lor excepționale
HOROSCOP
Horoscop 4 iunie 2023. Peștii au șansa de a străluci pe baza imaginii pe care o au alții despre ei și calitățile lor excepționale