În ultimii 3 ani, românii au investit speranţă, simpatie, patimă sau empatie într-o jucătoare de tenis. Simona Halep, carea ajuns, astăzi, numărul 1 mondialpornind de pe locul 150, deţine recordul de rezistenţă în TOP 10 dintre toate jucătoarele de tenis aflate în activitate ( a intrat în TOP 10 WTA pe 27 ianuarie 2014).
Este în TOP 10 WTA de 193 de săptămâni. În circuitul actual nicio altă sportivă în activitate nu poate rivaliza cu ea din acest punct de vedere. Pe lângă cele 15 victorii, mai are încă două finale pierdute.
Nascută la Constanţa, sportiva în vârstă de 26 de ani a devenit unul dintre cele mai discutate subiecte din actualitatea românească şi se poate spune de multe ori că Simona Halep este omul momentului, cea mai populară personalitate din România. În prima ediţie Dosar România din acest sezon, Irina Păcurariu propune un interviu în exclusivitate cu Simona Halep, completat de opinii despre ea ale unor jurnalişti, sportivi, specialişti în marketing sau simpli iubitori de tenis.
Simona își amintește despre una dintre celebrele glume care circulă pe seama ei de ceva timp: ”Numărul 1 s-a schimbat de vreo trei-patru ori în ultimele 12 luni, dar locul 2 nu se schimbă. Eu sunt locul doi, nici mai sus, nici mai jos”, spunea Simona râzând, înaintea semifinalei de azi, de la Beijing.
Dar sportiva a ”rupt” zi tradiția și a devenit numărul 1 mondial. Nu știm dacă victoria cu Sharapova, pe care a eliminat-o în turul III la Beijing, scor 6-2, 6-2, a întărit-o pe Simona și mai mult pentru meciul de azi, sau dacă, undeva, în subconștient au contat și sfaturile bunicii paterne în vârstă de 85 de ani – ”Nu mai da mingea la adversar, dă în colțul celălalt” – ci este cert un lucru: Simona Halep este oficial, de luni, numărul unu mondial în WTA.
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză