După ce “a speriat” lumea tenisului cu linia de 29 de partide câştigate din ultimele 34 jucate şi cu 4 turnee adjudecate pe toate suprafeţele (Nürnberg, Germania, şi Budapesta, Ungaria, pe zgură, Hertogenbosch, Olanda, pe iarbă şi New Haven, SUA, pe hard), Simona Halep aproape că şi-a dublat anul acesta câştigurile în bani şi a ajuns de pe locul 47, la finalul lui 2012, pe poziţia a 19-a.
La sfârşitul anului trecut, constănţeanca adunase 800.000 de dolari, după 4 ani de competiţii la profesionişti. “Explozia” din 2013 i-a mai adus în cont încă 620.000 de dolari, cu şanse mari ca suma să crească în următoarele 4 luni.
«A spulberat-o» pe Petra Kvitova
Ultimul cec, în valoare de 117.000 de dolari, a fost încasat după turneul de la New Haven (unde a adunat şi 470 puncte WTA), la capătul finalei în care “a spulberat- o” pe cehoaica de pe locul 9 WTA, Petra Kvitova, (6-2, 6-2).
“Sunt foarte fericită! Nu credeam că o să ajung aşa sus în clasament, dar visam la acest lucru. Totul a devenit realitate”, a spus Halep, care o va întâlni în primul tur la US Open pe britanica Heather Watson (locul 77 WTA).

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Variola maimuţei: cât de letală este boala care se răspândeşte tot mai rapid în lume
Observatornews.ro
Variola maimuţei: cât de letală este boala care se răspândeşte tot mai rapid în lume
Horoscop 20 mai 2022. Leii sunt deciși să-și vadă de treburi, dar nu pot din cauza unor relații care scârțâie din toate încheieturile
HOROSCOP
Horoscop 20 mai 2022. Leii sunt deciși să-și vadă de treburi, dar nu pot din cauza unor relații care scârțâie din toate încheieturile
O femeie a fost bătută cu sălbăticie de un bărbat furios, într-un supermarket din Maramureș
Știrileprotv.ro
O femeie a fost bătută cu sălbăticie de un bărbat furios, într-un supermarket din Maramureș
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Orangesport.ro
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“