Dinamo a plecat, ieri, în jurul orei 11.00, spre Atena, cu gândul că va realiza o nouă minune, după cea de la Liberec. “Câinii” se agaţă de orice detaliu şi, din superstiţie, vor evolua în acelaşi echipament folosit la Liberec (Slovacia), dar şi în Ghencea, în galben-negru. Din cauza absenţei lui Laurenţiu Rus, suspendat, Cornel ţălnar a decis să-l includă în lot pe Gabi Boştină, accidentat, iar Torje, care are şi el probleme medicale, va forţa din primul minut. Aflaţi pe un ruşinos loc opt în Liga 1, dinamoviştii promit “să mănânce” terenul, în speranţa că vor reuşi o calificare miraculoasă, în faţa unui adversar pe care îl consideră superior. În eventualitatea unui eşec, şefii sunt decişi să taie în carne vie şi să reducă drastic contractele, cu 25%. În altă ordine de idei, pentru Gabi Tamaş, Ousmane NDoye, Adrian Cristea şi Cristi Pulhac meciul cu Panathinaikos va fi ultimul la Dinamo. Cei patru fotbalişti se află pe lista neagră şi, cel mai probabil, vor fi vânduţi. Pe lângă aceştia, Torje va fi şi el urmărit de observatori ai unor cluburi din străinătate.
Probleme la sosire
Dinamoviştii au dat de belele la Atena. “Câinii” au fost ţinuţi mai bine de o oră în autocar, la aeroport, bagajele fiindu-le verificate la sânge. Pe lângă problemele cu bagajele, “roş-albii” au fost anunţaţi că nu se vor antrena pe terenul principal al stadionului echipei Panathinaikos, deoarece gazdelor le este frică să nu se strice gazonul.
«Il Luce»: «Nu e imposibil»
Mircea Lucescu (foto), antrenorul lui Şahtior Doneţk, speră ca “roş-albii” să meargă braţ la braţ cu echipa ucraineană în primăvara Europa League. “Atmosfera este incendiară, fotbaliştii trebuie să se concentreze doar la joc. Dacă îşi vor face treaba cum trebuie, vor da două goluri. În fotbalul actual, nici un lucru nu mai este imposibil. Aşa se zicea şi la Liberec, că nu vor face mare lucru, şi s-au calificat. O adevărată minune. Sper ca şi la Atena să facă la fel”, a spus Lucescu.