Buzoienii, dezamăgiți că militarii nu au mai defilat cu tehnica din dotare| FOTO/VIDEO

Comentează

Mii de buzoieni de toate vârstele, de la copii cu steaguri în mâini, până la părinţi şi bunici, i-au admirat pe militarii în uniformă, însă la final s-au declarat dezamăgiţi întrucât, deşi se aşteptau ca aceștia să defileze cu tehnica din dotare, niciun vehicul militar nu a fost scos în stradă.

Startul manifestărilor de Ziua Națională s-a dat la ora 10.00. După intonarea imnului, slujba religioasă, discursuri ale autorităţilor şi depuneri de coroane, a sosit unul dintre cele mai aşteptate momente. Militari din cadrul Batalionului 47 Comunicaţii şi Informatică general Nicolae Petrescu au pus în scenă un exerciţiu de precizie şi îndemânare în mânuirea armei, care a fost pe placul buzoienilor, aceștia aplaudându-i minute în şir pe militari.

Şirul manifestărilor s-a încheiat cu parada militară, cel mai aşteptat moment al zilei, în cadrul căreia în jur de 450 de militari ai structurilor MApN şi MAI au defilat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

Miile de buzoieni de toate vârstele i-au admirat pe militarii în uniformă, însă în final s-au declarat dezamăgiţi în condițiile în care, deşi se aşteptau ca aceștia să defileze alături de tehnica din dotare, niciun vehicul militar nu a fost scos în stradă. Buzoienii se aşteptatu să vadă tancurile, blindatele şi autospecialele militarilor, însă toate acestea au lipsit. Nu a fost o defilare cu tehnică militară ca în anii trecuţi întrucât, se pare, s-a dorit crearea unui contrast între manifestările de anul acesta şi cele de anul viitor, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Anul viitor, sunt aşteptate manifestări ample, spectaculoase, având în vedere că se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. După momentele din fața Prefecturii, buzoienii s-au mutat în Parcul Crâng, unde autoritățile au pregătit 3.000 de porții de fasole cu ciolan sau de post și câte un pahar cu vin fiert de care s-au bucurat toți cei prezenți.

Buzoienii nu s-au mai înghesuit la fasole cu ciolan ca în anii trecuți, ci au stat liniștiți la coadă pentru a primi mâncarea gustoasă preparată la ceaun. La Buzău, manifestările dedicate zilei naționale continua pe tot parcursul zilei, totul culminând cu un concert al cărui cap de listă este Randi. De asemenea, în această seară, primarul Constantin Toma va aprinde luminile de sărbătoare în oraș și va da oficial start Târgului de Crăciun, ajuns la ediția a doua

La Galați, mii de persoane, între care numeroși copii cu steaguri tricolore în mâini, au asistat, vineri, în centrul municipiului, la parada de Ziua Națională a României. Gălățenii prezenți la paradă au spus că ziua de 1 Decembrie este foarte importantă și de aceea au ținut să fie prezenți la manifestările dedicate acestei zile.

Mii de gălățeni, între care foarte mulți copii cu steaguri tricolore în mâini, s-au strâns, vineri, în faţa sediului Prefecturii la manifestările dedicate Zilei Naționale a României. Mai întâi, a fost intonat imnul de stat, iar prefectul județului Galați, Gabriel Panaitescu, a citit mesajele transmise de premierul Mihai Tudose și de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan cu ocazia Zilei Naționale a României.

Ulterior, actorul Vlad Vasiliu a rostit cuvântul către ostași al Regelui Ferdinand în 1917, după care a urmat un scurt concert susţinut de Fanfara „Valurile Dunării” şi un recital al Mariei Crăciun. A urmat parada militarilor din Garnizoana Galați, jandarmilor, pompierilor, polițiștilor, precum şi a mijloacelor tehnice de intervenţie aparținând diferitelor structuri, spre bucuria copiilor.

”Am venit să văd parada, iar de ziua ţării mele simt mândrie pentru că România e cea mai bună ţară. La mulţi ani, să trăieşti România”, a spus Matei, un copil de opt ani.

La rândul ei, o fetiță a spus că Ziua Națională este foarte importantă și se bucură că a putut veni la paradă.

”Mă bucur că am ajuns, pentru că e o zi foarte importantă. La mulți ani, România”, a spus fetița.

La rândul său, un bărbat a spus că își dorește ca politicienii aflați în funcții de conducere să nu se mai certe.

”Eu le urez sănătate celor de sus, să se înţeleagă acolo, la Cotroceni, și nu să se mănânce precum câinii”, a spus bărbatul.

Ceremonial militar şi religios, spectacole de muzică populară şi Hora Unirii, de 1 Decembrie, la Braşov

Câteva mii de localnici și turiști s-au adunat, vineri, în Piaţa Sfatului din Braşov pentru a asista la un ceremonial militar şi religios. Evenimentele dedicazTe Zilei României au început de la ora 12.00, în Piaţa Sfatului cu ceremonialul militar şi religios, iar de la ora 13.00, braşovenii şi turiştii au fost invitaţi în  Piaţa Unirii, la o festivitate organizată de Uniunea Junilor din Şchei şi Braşovul Vechi, cu depunere de coroane la Monumentul Eroului Necunoscut şi un spectacol folcloric.

Evenimentele dedicate Zilei României continuă şi seara, când, de la ora 19.00, la  Sala „Patria”, se va organiza „Seara filmului românesc“ cu proiecţia „Un pas în urma serafimilor“ (2017), în regia lui Daniel Sandu, cu Ştefan Iancu, Vlad Ivanov şi Cristian Bota.

Tot de 1 Decembrie, Muzeul Casa Mureşenilor, cu sediul în Piaţa Sfatului, va fi deschis în intervalul orar 10.00 - 17.00, intrarea fiind gratuită. De Ziua Naţională a României, vizitatorii sunt invitaţi să descopere povestea Imnului de Stat al României în cadrul expoziţiei permanente a muzeului. Expoziţia temporară „Albrecht Dürer - maestrul gravurii renascentiste“ va întregi experienţa de vizitare.

Citește și: REPORTAJ: Maghiarul Levente Polgar aleargă de 1 Decembrie de la Aiud la Alba Iulia cu tricolorul în mână

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
delfin înotând în marea neagră
13:02
264 de delfini au eșuat morți pe plajele românești, în vara anului 2026. Care sunt cauzele acestui număr-record
Arhiva foto
13:08
Dan Dungaciu refuză să vină la proces și să fie audiat pentru abuz în serviciu. Avocatul „numărului 2” din AUR: „N-a avut intenția de a încălca legea”
MONDEN
Au început filmările noului sezon Chefi la cuțite
13:39
Au început filmările pentru noul sezon „Chefi la cuțite”! Anunțul făcut de Antena 1
Rihanna și Rocki, fiica ei
13:35
Rihanna și fiica ei, îmbrăcate în roz din cap până în picioare la petrecerea de 1 an a micuței Rocki. Au purtat ținute Dior asortate
POLITIC
Victor Negrescu, miercuri, 16 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL. Despre liberali: „Racolează oameni politici”
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea afirmă că un guvern cu AUR nu mai este un scenariu extrem pentru România. Sursă foto: Facebook /Dragoș Benea..
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
Ultimele știri
15:09
Cum arată camera de hotel în formă de Poké Ball din Japonia, construită la 30 de ani de la lansarea Pokémon. Turiștii străini nu au voie să o rezerve
14:46
Ce a pățit Maurice Munteanu la Asia Express. Experiența din China l-a marcat: „Am fost în pragul SMURD-ului”
14:45
Kim Kardashian a primit doar un euro despăgubiri după jaful armat din Paris. Hoții i-au furat bijuterii de peste 6 milioane de dolari
14:37
Cum a reacționat Gabriela Cristea după ce fetele ei au fost jignite. „Au simțit nevoia să spună lucruri groaznice. Se termină orice discuție”
TRENDING
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
10:47
O pensionară a plătit 1.708 euro pentru o prăjitură cu nuci, din cauza unei probleme tehnice
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
Cum menții masa musculară după 40 de ani
14:36
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Infectia cu VSR- Virus Sincitial Respirator
14:32
Începe sezonul de bronșiolită. Pericolul nevăzut din spatele infecției cu VSR și avertizmentul medicilor
O tânără care sărută blând pe cap nou-născutul purtat într-un sistem de wrap textil verde, într-un cadru casnic.
14:14
O tânără bonă câștigă 14.000 de euro pe lună, dar lucrează numai noaptea, fără zile libere
Curățenie în casă în 60 de minute: Trucuri rapide - O femeie pulverizerizeaza soluție de curățare pe o masă de lemn
12:10
Curățenie rapidă în 60 de minute: trucuri eficiente pentru o casă impecabilă fără efort
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Serviciile de ambulanță din România se confruntă cu o criză financiară fără precedent. Sursă foto Shutterstock
12:52
Serviciile de ambulanță din 17 județe au rămas fără bani pentru combustibil și medicamente în luna septembrie. Lider sindical: „Încercăm să sensibilizăm preşedintele”
O imagine cu fața lui Isus pe un steag purtat pe spate de un protestatar, langa un al protestatar care tip la protestul fermierilor din Piața Victoriei, de pe 15 septembrie
12:24
Vasile Bănescu, despre imaginea care l-a șocat la mitingul din Piața Victoriei: „Batjocorirea lui Iisus prin târârea Sa în mijlocul urii”
tânăr supărat
12:15
Românii rămân cu 6 ani mai mult în casa părinților decât finlandezii, din cauza sărăciei și a chiriilor mari
Un bărbat purtând o căciulă neagră și un cojoc din blană de oaie, privind fix spre cameră în mijlocul altor participanți la un protest în aer liber, unde se observă și un steag al României.
11:49
Ciobanii care protestează în București au fost chemați la Cotroceni, după ce au depus 16 revendicări la Guvern
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?