3 ANI DE LA INCENDIUL DIN COLECTIV | Flavia Lupu, supraviețuitoare a tragediei. "În perioada asta e cel mai greu. Reîncep coșmarurile..."
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Era 1994. Vara umplea Bucureștiul de lentoarea vacanței, de miros de aer prăfos și noxe încinse. Flavia s-a urnit spre mama ei, la serviciu. Un copil de 14 ani blond și vesel. S-a dus la șefa mamei ei și i-a spus: "vreau să mă angajați!". De atunci a muncit într-una, având și două joburi în același timp.
Cuprins:
Unul dintre ele a fost cel de jurnalist. Primul subiect serios pe care l-a avut a fost după explozia blocului său. O acumulare de gaze a provocat tragedia. Șapte oameni au murit atunci. Flavia nu era acasă atunci, dar a putut mult mai ușor decât alți jurnaliști să pună cap la cap puzzle-ul evenimentului. A avut practic mai multe exclusivități într-o vreme când jurnaliștii nu se băteau cu cărămida exclusivității în piept.
Poate de aceea îi și înțelege astăzi pe jurnaliștii care în preajma zilei de 30 îi trimit zeci de mesaje și îi cer interviuri. Face de fiecare dată o selecție și acceptă să vorbească. Fiindcă și ea e jurnalist astăzi la platforma roevents.ro, fiindcă și alții au acceptat ca ea, Flavia, să le umble prin suflet.
Ne-am întâlnit la Quantic Pub, un local pentru iubitorii muzicii rock, din zona Grozăvești. "Vezi, aici sunt șase ieșiri, au hidrant, tot ce trebuie. Nu mai intru în locuri înainte să le cercetez. Primesc în continuare aceeași întrebare stupidă: ce căutai acolo? Și nu le răspund direct, le pun tot o întrebare: te duci la cinematograf? Ai văzut ce ieșiri sunt la cinematograf? Eu prima dată când am ieșit pe culoarul ăla de la cinema am avut un șoc, era înghesuială și lume multă și acum întotdeauna plec printre ultimii, să nu fiu închisă acolo", povestește Flavia. Ea mai fusese în Colectiv și la alte concerte la care au fost chiar efecte speciale cu foc și nu s-a întâmplat nimic. Până în acea zi nenorocită de 30 octombrie.
"Nu văd lucrurile schimbându-se în următorii 20 de ani"
1 an de la Colectiv, 2 ani de la Colectiv, 3 ani de la Colectiv. Anii se adună, oamenii uită, România e la fel. "Nu văd lucrurile schimbându-se în următorii 20 de ani. Oricum suntem în urmă cu 50 față de alte țări", spune Flavia și din gura ei se materializează o sentință. De trei ani vorbim cu mai mult nerv despre spitalele noastre bolnave, despre nereguli și ilegalități. Colectiv ne-a dat glas, ne-a creat momentul, a adus împreună o comunitate cu o forță necunoscută până atunci. Dar în continuare, pare o armată prea mică. Și ea, Flavia, unul din soldații armatei, înțelege să lupte în continuare, în fiecare zi, prin lucruri mici, în dobândirea normalității: "Eu sunt și tehnician dentar, cadru medical. Și înainte făceam lucrurile cum trebuie, dezinfectam tot, dar acum și mai și…"
Și crede că fiecare dintre noi putem face lucruri mici, dar care aduc schimbarea. Cum ar fi să nu mai mergem în locuri care nu sunt sigure.
A avut arsuri pe un sfert din corp și încă se recuperează, încă poartă costume compresive și de trei ani n-a mai lăsat soarele să-i atingă pielea. "Să ne vezi vara cu haine cu mânecă lungă și costumele pe dedesubt pentru că ultravioletele trec prin cinci centimetri de haine. Soarele te arde. Avem voie doar creme fără miros, ne spălăm cu săpunul pentru copii și încă facem tratament", mai spune tânăra.
În 2014, Flavia a scăpat ca prin minune de lovitura unei mașini. Apoi a urmat Colectiv. Acum glumește că e posibil să aibă 9 vieți. Dar trăiește ca și cum ar mai avea o singură zi. Fiindcă după tragedie a învățat să nu mai spună niciodată: "mie nu mi s-ar putea întâmpla".
"Nu treci peste niciodată, peste ce-am pățit noi nu ai cum să treci peste, dar înveți să trăiești cu situația respectivă. Dar n-ai cum să uiți niciodată, doar te privești în oglindă și vezi că nu mai ești ce-ai fost. Îți aduci aminte de ce s-a întâmplat și în perioada asta e chiar greu. Reîncep coșmarurile, toată lumea te caută, dar nu asta ar fi problema, mie îmi place să vorbesc despre pentru că am impresia că atunci când vorbești despre o problemă e ca jumătate rezolvată. Dar e mai greu că rememorezi. Ai flash-uri, vezi un chip care seamănă cu un prieten care nu mai e acuma, sunt păstrate paginile de Facebook în memoria și îți apare data de naștere și e destul de ciudat, că nu poți să pui mâna pe telefon să suni sau să dai un mesaj", mai spune Flavia.
"Doctorul meu mă îmbrățișează înainte de operații"
Vede oricum viața altfel. „Eu” a devenit „noi” în cei trei ani. Flavia vorbește rar referindu-se doar la ea, suferința a fost comună, suferința asta imensă i-a înfrățit și ei s-au mai născut o dată. Și viața asta nouă pe care au primit-o e dedicată celorlalți, semenului. Mulți dintre victimele Colectiv s-au implicat în cauze sociale, au ținut discursuri care să-i motiveze pe alții, au dat tot ce era al lor, intim și profund, celorlalți. „Noi care am fost acolo am devenit mai uniți ca înainte. Părem foarte puternici, dar nu e chiar așa, a rămas mai multă sensibilitate decât la alții…”
Flavia a fost internată la Spitalul de Arși, un spital nenorocit din care niciunul nu a scăpat fără infecții nozocomiale. Ea s-a tratat apoi în străinătate, în Germania, unde tot personalul medical i-a arătat că se poate și altfel: „Acolo spitalele de stat sunt ca un hotel de cinci stele. Oamenii sunt extraordinari, doctorii ne făceau mâncare noaptea. Doctorul meu de acuma vine la mine, mă trezește: hai, că trebuie să ne îmbrățișăm înainte să mergem la operație. Îmi trimite mesaje vocale, dacă sunt bine, dacă mai vrem ceva. Asistentele, ca și aici, plâng o dată cu noi”.
E o seară rece. Și cum am ales să stăm la terasă, ne cocoșăm amândouă în hainele reci. Ceaiurile s-au răcit, dar am putea vorbi la nesfârșit. Fiindcă Flavia e genul de fată de care nu te poți dezlipi. E bună, caldă și veselă. O întreb ce va face pe 30 și vocea i se răcește ca vântul de toamnă. Și probabil se bucură că în clarobscur nu i se văd ochii deja atinși de lacrimi. „Mi se pare că pe 30 e mult circ. Prea multă lume care n-are ce căuta acolo, prea multă televiziune care te întreabă niște chestii stupide. Prefer să merg în altă zi cu câțiva prieteni, să aprind o lumânare și să stau puțin… Gândește-te că mie mi-au murit 11 sau 12 prieteni. Eram patru la masă, am rămas doar eu. Și mi-au murit prieteni buni, nu că îi știam din vedere. Prietena mea bună pe care și acum o aud când am ieșit de acolo: „hai că plecăm de aici că explodează” și ea a doua zi a murit. Ea a reușit să mă târască pe mine mai încolo și ea a doua zi a murit. Niște lucruri SF…” Doar că e realitate tot ce spune Flavia. O realitate care a luat 64 de vieți. Ea învață în fiecare zi să trăiască cu asta. Iar noi ce putem face noi e să nu uităm.
Citește și:
3 ANI DE LA INCENDIUL DIN COLECTIV| Zeci de operații. Sute de ore de kinetoterapie. Milioane de speranțe... Cea mai mare temere a Adinei, supraviețuitoare a incendiului din Colectiv: “Durerea mea e că se poate întâmpla din nou”
