Un bebeluș, patru copii și părinții lor au fost salvați, luni, 1 mai, de jandarmii montani și personalul Serviciului Salvamont Caraș-Severin, după ce s-au rătăcit în Cheile Carașului și au dormit în pădure, a precizat Jandarmeria Română, într-o postare pe Facebook.
Apelul la serviciul 112 a venit luni, în jurul orei 7.30. Au fost alertate structurile județene pentru salvarea a 10 persoane care erau rătăcite de duminică în zona Cheilor Carașului.
Echipe mixte, jandarmi și salvamontiști, s-au deplasat în zona indicată, reușind, în aproximativ două ore, să ajungă la cei 10 turiști
Chiar dacă nu au fost pregătiți pentru o astfel de experiență, niciunul dintre ei, 5 adulți și cinci copii, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Conduși de jandarmi și salvamontiști, copiii și părinții lor au ajuns în siguranță la autoturisme, în localitatea Carașova.
Cheile Carașului se întind pe o lungime de 19 km, în Munții Aninei, între localitatea Caraşova şi Valea Comarnicului, în Parcul Naţional Semenic - Cheile Caraşului.