5 știri by Libertatea  – Fii la curent cu cele mai importante informații ale zilei!

Comentează
Arhiva foto

Tea este gazda virtuală a rubricii „5 știri by Libertatea”, locul în care puteți afla în format video o sinteză a celor mai importante informații ale zilei.

Activitatea Institutului Marius Nasta din Bucureşti, cel mai mare spital de boli pneumologice din România, poate fi oricând sistată, pentru că a rămas fără autorizaţie sanitară de funcţionare de aproape trei luni. În acest spital, se tratează anual peste 40.000 de bolnavi, iar în lipsa acestui aviz, unitatea poate rămâne oricând fără finanțare de la Casa de Sănătate. „Spitalul nu are autorizație sanitară de funcționare valabilă la acest moment. Ea a expirat și nu este realizată, deși am depus toate documentele necesare în vederea realizării”, a declarat Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta.

Federația Română de Fotbal a anunțat astăzi „încetarea parteneriatului cu Nordis Grup, care a susținut activitatea Comisiei Centrale a Arbitrilor” în ultimii patru ani, fără să explice concret motivul ruperii înțelegerii. Decizia vine însă după investigația Recorder care a arătat cum dezvoltatorul imobiliar a obținut milioane de euro pentru sute de apartamente pe care nu le-a livrat la timp. Nordis Group a fost sponsor al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) încă din anul 2020, dar și al naționalei U21 a României pentru perioada 2023-2026.

Un fenomen rar a avut loc în zona portului turistic Tomis, unde apa Mării Negre a căpătat o nuanță roșiatică. Biologii explică faptul că această schimbare de culoare este cauzată de un tip specific de algă. Algele s-au înmulțit rapid ca urmare a condițiilor favorabile, în special lumina și temperatura ridicată a apei. Pescarii au fost afectați, iar cercetătorii de la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Marină din Constanța au prelevat probe din apă pentru a determina cauza fenomenului. Apa mării e neobișnuit de caldă pentru sfârșitul lunii octombrie, cu o temperatură care se apropie de 20 de grade, iar acesta ar putea fi un motiv pentru înmulțirea alegelor, dar contează și direcția din care bate vântul.

Se recomandă Costică Frântu, promite că e „Candidatul perfect”, are o figură serioasă și apare cu o siglă PLS pe multe bannere din București și chiar din afara Capitalei. „Sloganul” de pe afișul asemănător celor electorale este „Toți vă fură și vă mint, eu doar vă mint”. În realitate, nu este vorba despre un candidat la alegerile parlamentare, și nici la alegerile prezidențiale. Costică Frântu, pe numele său adevărat Nicu Banea, îl interpretează doar pe „Candidatul perfect”, într-un film comedie care satirizează viața politică de la noi. Filmul, scris şi regizat de Alex Coteţ, va intra în cinematografe din 22 octombrie, iar Nicu Banea, care interpretează personajul Costică Frântu, are rolul principal, alături de Cătălina Grama.

Beijingul încearcă să încurajeze cuplurile tinere să aibă copii, după ce China a înregistrat un al doilea an consecutiv de scădere a populației. Comisia Națională pentru Sănătate din China efectuează un sondaj în rândul a 30.000 de persoane pentru a înțelege ce le influențează atitudinea față de maternitate și „teama de a avea copii”. Programul face parte dintr-o încecare a autorităților chineze de a stimula natalitatea tot mai redusă. Oficialii chinezi din domeniul sănătății au declarat că vor depune eforturi pentru a susține căsătoria și nașterea copiilor la „vârste adecvate” și au făcut apel la împărțirea responsabilităților parentale pentru a ghida tinerii către „perspective pozitive privind căsătoria, nașterea și familia”.

*Tea este un prezentator virtual generat cu ajutorul AI

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!