Incidentul a fost raportat la ora 6.14, iar furnizarea gazelor a fost oprită pentru siguranţa locuitorilor.

„Ca urmare a unor lucrări de reabilitare reţele şi terasamente pentru tramvai realizate, de către firma SC Porr Construct, pe strada Clăbucet, din sectorul 1 al municipiului Bucureşti, s-a produs o avarie asupra unor elemente aferente reţelei de distribuţie a gazelor naturale. Ca urmare a acestui incident, pentru a pune consumatorii în siguranţă, Distrigaz Sud Reţele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă”, a transmis compania.

Un număr de 726 de clienţi casnici şi non-casnici de pe străzile Bucegi, Carpaţi, Clăbucet, Dornei, Parângului, Aviator Popişteanu, Puţul lui Crăciun, Săcele, Scărişoara şi Soveja au fost afectaţi de această întrerupere neplanificată.

Echipele Distrigaz Sud lucrează la remedierea avariei, iar reluarea furnizării gazelor în sectorul 1 din București este estimată pentru duminică seara, în jurul orei 20.00.

„După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să apeleze Centrul de Apeluri şi Depanaj Urgenţe Gaze la numerele de telefon: 021.9281, 031.9031 sau 0800.877.778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale”, a mai transmis Distrigaz Sud Reţele.

Compania asigură că intervenţiile vor continua până la remedierea completă a situaţiei.

Facturile la gaze ar putea crește brusc de luna viitoare, în timp ce Ministerul Energiei pregătește modificări urgente la lege.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.