Potrivit unui comunicat al instituţiei, pesta porcină africană (PPA) evoluează în 154 de localităţi din 24 de judeţe ale României, cu un număr de 278 de focare (dintre care 4 focare în exploataţii comerciale).

În alte 17 judeţe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreţi.

Cele 8 focare noi sunt în judeţele Teleorman (2), Sălaj (un focar), Buzău (un focar), Dolj (un focar), Bacău (un focar), Mehedinţi (un focar într-o fermă comercială) şi Olt (un focar într-o fermă comercială).

Potrivit ANSVSA, de la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 3.550 de cazuri la mistreţi.

Cele mai multe cazuri la mistreţi au fost identificate în judeţele Teleorman (492 de mistreţi găsiţi morţi şi 48 de mistreţi vânaţi), Giurgiu (209 mistreţi găsiţi morţi şi 98 de mistreţi vânaţi), Bihor (199 de mistreţi găsiţi morţi şi 31 de mistreţi vânaţi) şi Satu-Mare (199 de mistreţi găsiţi morţi şi 71 de mistreţi vânaţi).

Până vineri, 22 mai, au fost despăgubiţi 15.118 proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 440,931 milioane de lei.

Pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact dezastruos la nivel economic şi social.

Citeşte şi:

Ce fac elevii, dacă în ziua Evaluării Naționale și a BAC-ului, au temperatura mai mare de 37,3 grade? Răspunsul Avocatului Poporului

Ce reguli trebuie respectate în tren, în metrou şi în avion, în starea de alertă. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

Câștiguri pe bursă din lupta pentru vaccinul anti-COVID. 25 de milioane $ din tranzacții cu acțiuni pentru șefii Moderna, după anunțul că testarea a dat rezultate “promițătoare”

Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Playtech.ro
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Observatornews.ro
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Știrileprotv.ro
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good