Aproximativ 800 de poliţişti au fost desfăşuraţi în principal în landurile Saxonia-Anhalt şi Saxonia Inferioară, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei federale în centrul Germaniei.

Alte raiduri au avut loc la Berlin, în Saxonia şi Renania de Nord-Westfalia.

Peste 40 de clădiri rezidenţiale şi de birouri au fost percheziţionate, potrivit poliţiei.

Se presupune că firmele acuzate ar fi adus muncitori ilegali din Estul Europei în Germania cu documente falsificate.

O comisie specială investighează cazul din aprilie 2020 împreună cu procurorul public din Halle, Saxonia-Anhalt.

De la începutul pandemiei de coronavirus, în Germania au apărut mai multe focare de infecție. Sute de români s-au îmbolnăvit de coronavirus.

Au ieșit la iveală, de multe ori, cazuri de ore suplimentare neplătite, șefi care țipă și pun presiune, dar și condițiile de muncă și de locuit sub limita demnității umane. Și, cel mai important, faptul că muncitorii din industria de procesare a cărnii sunt la mâna firmelor subcontractoare care le intermediază contractele cu patronii abatoarelor.

Nemții au schimbat legea: de la 1 ianuarie, fără firme subcontractoare

Libertatea a scris despre aceste cazuri disperate:

În mai, după o vizită făcut de ministrul muncii, Violeta Alexandru, în Germania, aceasta a anunțat că muncitorii români care vor să lucreze în abatoarele din Germania nu vor mai putea merge la muncă prin intermediul subcontractorilor, începând de anul viitor, de la 1 ianuarie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.