83 de anesteziști români din Franța le apără pe doctorițele de la Spitalul Pantelimon acuzate de omor: „Se aflau într-un impas terapeutic, un fel de «șah-mat» în medicină”

 38 comentarii
Arhiva foto

Doctorițele Mirela Păiuș și Maria Miron, de la Secţia ATI a Spitalului „Sfântul Pantelimon”, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile joi, 8 august, fiind acuzate de omor calificat cu premeditare, după decesul unui pacient de 54 de ani pe care îl îngrijeau. Nu mai puțin de 83 de medici anesteziști români din Franța au transmis o scrisoare deschisă în care le apără pe cele două doctorițe. Scrisoarea a fost trimisă și redacției Libertatea.

„Suntem un grup de medici români anesteziști - reanimatori (ATI) care lucrează în prezent în Franța. Urmărim cu preocupare evoluția cazului medicilor ATI de la Spitalul Pantelimon, acuzați în acest moment de omor calificat cu premeditare”, e începutul textului făcut public de doctorii români.

„Practic, e vorba de punerea în acţiune a unui plan de a provoca decesul unor pacienţi, nu ştim pe ce criterii, dar se pare că medicii decideau că un pacient sau altul nu mai are şanse, nu se mai impune continuarea acestei terapii şi scădeau brusc doza de noradrenalină”, a declarat procurorul Alexandru Anghel, la momentul reținerii doctorițelor. Ancheta a pornit după ce 16 pacienți de la ATI Pantelimon au decedat într-un interval de 4 zile, în aprilie acest an.

Medicii din Franța susțin că „persoane care nu par să aibă acel minim de pregătire profesională în ceea ce privește înțelegerea funcționării unei unități de Terapie Intensivă și a particularităților acestui serviciu, ale patologiilor caracteristice se pronunță asupra competențelor și deciziilor luate de acești medici, colegii noștri”.

„Cheia înțelegerii a ceea ce s-a petrecut la Spitalul Sfântul Pantelimon nu ser găsește în doza de noradrenalină. Cheia înțelegerii constă în realizarea faptului că situația cu care s-au confruntat colegele noastre era una fără ieșire, că se aflau într-un impas terapeutic. Este un fel de «șah mat» în medicină, când orice ai face nu mai există o soluție bună”, se arată în scrisoarea deschisă a medicilor români.

Scrisoare deschisăDescarcă

Ei încearcă să explice chiar cazul care a dus la arestarea celor două anesteziste de la Pantelimon: „Pentru cei care nu cunosc termenii medicali, starea de «șoc refractar» înseamnă o stare de hipotensiune profundă și prelungită, care nu mai răspunde la doze din ce în ce mai mari de noradrenalină. Nu mai există soluție la aceasta situație și deznodământul inevitabil este decesul, oricare ar fi doza de noradrenalină, mare sau mică. Impasul terapeutic este o realitate cu care orice medic se confruntă în viața sa, și, în această situație, continuarea tratamentelor invazive și agresive devine nu doar inutilă, ci nu face decât să prelungească suferința bolnavului și a familiei sale, fără a avea nicio speranță de recuperare sau de vindecare”.

Apoi medicii își arată susținerea pentru colegele lor arestate: „Noi, un grup de medici ATI din Franța, ne exprimăm solidaritatea cu colegii noștri medici ATI din România și suntem gata să împărtășim din experiența sistemului medical francez, mult mai avansată în această problematică. Legile sunt numeroase, foarte detaliate, adaptate Franței, dar pot fi un punct de plecare în elaborarea unui cadru legislativ adaptat României”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (38)
  • Avatar comentarii

    CRH_RO 18.08.2024, 03:36

    Nu este decizia doctorului cand sa "decupleze pacientul de la aparate", fapt care in aceasta situatie s-a realizat in mod unilateral prin scaderea dozei, in mod criminal, fara a avea o aprobare din partea familiei. Din aceasta solidarizare nu se poate intelege decat ca aceasta practica criminala este raspandita.

  • Avatar comentarii

    ThomasVorbe 18.08.2024, 04:13

    Sah mat a fost cand una scria in fisa pacientului cu privire la tratamentul acordat si alta era in memoria injectomatului. Sah mat a fost ca pacientul si-a revenit dupa prima actiune a doctoritei de a-i intrerupe tratamentul. Sah mat a fost ca nu au anuntat familia inainte de a decide ca nu mai are nicio sansa, ocupa patul si consuma medicamentele degeaba. Uitati cum motiveaza judecatorul: "inculpatele și-au atribuit, în mod ilegal și inuman, dreptul de a decide cine trebuie să moară în secția ATI, în ce modalitate, precum și momentul morții pacientului." "... în cazul în care o inculpată ar fi reușit, la data de 26 martie 2024, să suprime viața pacientului. Acesta nu s-ar mai fi trezit la data de 30 martie, pentru o ultimă întâlnire cu soția sa."

  • Avatar comentarii

    Libertador 18.08.2024, 07:04

    Mda, medicii români din Franța își bagă capetele în poză pt. că mai au frânturi de interese prin spitalele din Ro (poate unii vor să se întoarcă?), sau pt. că solidaritatea de breaslă e normală (dar nu și relevantă!), sau pt. că datul cu părerea e sport național. Altfel, ce îndreptățire ai matale să comentezi din Franța sistemul medical din Ro, după ce l-ai părăsit (chiar așa, mai știi de ce?), poate cu mulți ani în urmă? De unde știi mătăluță, domnu' doctor, cu exactitate, ce schimbări s-au petrecut p-aciulea, în spitalele noastre, de când ai plecat? Pe de altă parte, cu cât apar mai mulți apărători ai "doamnelor cu coasa", cu atât totul pute mai tare. Qui s'excuse s'accuse, parcă se zice p-acolo. Și doar două întrebări : 1. Dacă toată lumea e nevinovată, de ce apăreau alte valori ale perfuziilor pe foile de observație? 2. De ce au scăzut decesele cu 50% la ATI Pantelimon după începerea anchetei? (explicația cu "mai puțini internați" nu ține, că nu te internezi direct la ATI!)

  • Avatar comentarii

    Eglwyswrw 18.08.2024, 09:17

    Poate ca asa e. In cazul asta. Dar ce-ar fi sa fie studiate dosarelele TUTUROR decedatilor la spitalul ala in intervalul 1 ianuarie 2024 - 30 iunie 2024 ? Ca poate descoperim chestii interesante, nu ? Sau cetateanul n-are dreptul sa ceara asa ceva ?

  • Avatar comentarii

    BONY 18.08.2024, 09:40

    Corb la corb nu-si scoate ochii...

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:15
Sute de zboruri au fost anulate în Marea Britanie din cauza unei defecțiuni la sistemul de control al traficului aerian. Zeci de mii de pasageri, afectați de întârzieri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!