„Nu ne trataţi cu cianURĂ!”, „Salvaţia Roşia Montană”, „Nu cianură în Arad!”, au fost câteva dintre sloganurile strigate de cele câteva sute de manifestanţi care sunt împotriva unui proiecte de lege ce vizează exploatarea cu cianuri a zăcămintelor de aur de la Roşia Montană. Printre protestatarin s-a numărat şi Briana Caradja.
Aceasta este a doua zi de proteste, după ce şi duminică, peste 2000 de oameni s-au strâns pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de actul normativ. Marşul a început în Piaţa Universităţii, la ora 17.00, când protestatarii „înarmaţi” cu pancarte, steaguri colorate în roşu şi verde – culorile campaniei, şi roşii s-au strâns pentru a-i convinge pe guvernanţi să nu dea undă verde exploatării miniere din zona Roşia Montană.
Manifestanţii au mers în marş până în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului, unde au protestat timp de peste o oră. Printre ei s-a aflat şi deputatul PDL Theodor Paleologu, care a spus că se va opune proiectului, la votul în Parlament, dar şi solistul trupei „Lună Amară”, Mihnea Blidariu.
După aceea, protestatarii s-au îndreptat din nou spre Universitate, traficul fiind restricţionat pe bulevardele de pe traseu.
Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din zona Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare. Conform actului normativ, exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an.
Participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unei schiţe a Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation în vedere începerii exploatării.
Foto: Florian Gheorghe
Citeşte şi:

SURPRIZĂ PENTRU EMIL BOC! Unde s-a aflat soţia primarului din Cluj în weekend

Traian Băsescu, atac dur la Victor Ponta: „Câţi bani ai luat?”

Ponta, ne iei la mişto cu Roşia Montană?

Imagini halucinante! Polițiști români, bătaia de joc a interlopilor chiar în mașina Poliției: „Fă stânga acolo, boss!”
PARTENERI - GSP.RO
Imagini halucinante! Polițiști români, bătaia de joc a interlopilor chiar în mașina Poliției: „Fă stânga acolo, boss!”
Fratele lui e celebru în toată România, dar el vinde cartofi la tarabă pentru bani și...
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Fratele lui e celebru în toată România, dar el vinde cartofi la tarabă pentru bani și...
Horoscop 14 august 2020. Săgetătorii se pot simți neglijați, cel puțin, de prieteni, protectori sau rude
HOROSCOP
Horoscop 14 august 2020. Săgetătorii se pot simți neglijați, cel puțin, de prieteni, protectori sau rude
RECOMANDĂRI