A fost prins șeful „Scorpionilor”, gașca de români care făcea un milion de euro pe an cu alba-neagra, în Paris. 22 de membri erau arestați deja

 20 comentarii
Arhiva foto

Liderul unei grupări infracționale de români din Franța fost prins vineri, la Moinești, în Bacău, pe numele său fiind emis un mandat european de arestare, relatează News.ro. Mihai Ungureanu conducea gașca „Scorpionii”, o grupare destructurată în iunie în capitala Franței, unde au fost arestați 22 de membri ai ei.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, împreună cu poliţiştii din Moineşti, au desfăşurat activităţi specifice în vederea depistării unui bărbat de 42 de ani, urmărit la nivel internaţional. Cel în cauză se sustragea de la executarea unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Franţa, prin care s-a solicitat arestarea acestuia în vederea predării, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune realizată în bandă organizată, realizarea de operaţiuni de jocuri de noroc interzise, spălare de bani, corupţie activă în bandă organizată şi pasivă comisă în bandă organizată, fapte prevăzute de Codul penal francez”, a transmis, vineri seară, IPJ Bacău.

Sursa citată a precizat că persoana urmărită a fost escortată şi prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea sa pentru o perioadă de 24 ore, fiind încarcerată în Arestul I.P.J Bacău. „În continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile judiciare franceze”.

Surse judiciare au precizat că bărbatul în cauză este Mihai Ungureanu, parte a grupării infracţionale ”Scorpionii”, care acţiona la Paris. El a comis infracţiuni şi în judeţul Bacău, unde este cunoscut pentru fapte de violenţă.

Pe 26 iunie, scrie Le Parisien, 22 de români au fostt arestați în Paris, într-un raid pentru care au fost mobilizați în jur de o sută de polițiști.

După mai bine de șase luni de anchetă, polițiști din cadrul Direcției Centrale a Poliției Judiciare și ai Subdirecției de Luptă împotriva Imigrației Clandestine a Prefecturii de Poliție din Paris au arestat 22 de membri ai bandei „Scorpionii” la Paris și Seine-Saint-Denis, luni 26 iunie și marți 27 iunie 2023, scria sursa citată.

Banda „Scorpionii” este formată din români și joacă alba-neagra, joc interzis pe drumurile publice. Numele găștii e dat de scorpionul tatuat pe gâtul liderului, Mihai Ungureanu. Jocul de alba-neagra i-a adus acestuia peste un milion de euro pe an, potrivit AFP, având până la 20 de mese de joc pe zi, fiecare aducând până la 3.000 de euro. Câteva sute de mii de euro și dolari au fost sechestrate de anchetatori.

Printre cei arestați s-au numărat doi adjuncți, șapte locotenenți, un colecționar, manageri de „sector”, manageri de „masă” și în final câțiva „baroni”, detaliază Le Parisien. Iubita șefului este unul dintre acești locotenenți arestați.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (20)
  • Avatar comentarii

    Frumosul1 16.09.2023, 16:54

    Cate rețele și clanuri nu există în România să fim noi sănătoși

  • Avatar comentarii

    Mada21 16.09.2023, 17:10

    Foarte bine că a fost prins.

  • Avatar comentarii

    Paulica1968 16.09.2023, 17:27

    Rușinos

  • Avatar comentarii

    Ion3laClaudia 16.09.2023, 17:41

    Ok

  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 16.09.2023, 18:21

    bravo

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!