În urma exploziei, părți din clădire s-au prăbușit, iar femeia originară din Botoșani împreună cu o italiancă și fetița ei de 4 ani au fost prinse sub dărâmături.

Virginica a fost transportată în stare critică la spitalul SantEugenio din Roma. Femeia de 53 de ani avea arsuri pe 85% din suprafața corpului. Vineri, după patru zile de agonie, românca a murit.

Trăia în Italia de mai bine de 10 ani, unde a lucrat ca îngrijitoare de bătrâni, la curățenie și în restaurante la spălat vase. De două luni stătea acasă, forțată de măsurile de restricție impuse de guvernul italian în contextul pandemiei de coronavirus, scrie observatornews.ro.

Surorile ei intenționează să înmormânteze pe Virginica la Botoșani. Cheltuielile de repatriere sunt însă mari, iar situația le-a prins fără prea mulți bani în buzunar, de aceea au făcut un apel către toți cei care pot și vor să le ajute, scrie stiri.botosani.ro.

În plus, se pare că proprietarul apartamentului în care locuia i-ar fi transmis că trebuie să lase locuința liberă, astfel că femeia încerca să își caute o altă casă. Surorile ei intenționează acum să o aducă pe Virginica în România, la Botoșani, pentru a o putea înmormânta creștinește.

Din expertizele făcute la locul exploziei, se pare că nu au existat probleme la instalația de gaze a clădirii sau la cea din apartamentul româncei. Anchetatorii susțin că butelia din locuința femeii era deschisă la maxim, astfel că este exclusă varianta ca românca să fi încercat să-și pună capăt zilelor.

Cauza morții Virginicăi Simion va fi stabilită în urma autopsiei.

FOTO: La Repubblica / Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.