„Majestatea Sa Custodele Coroanei, Principele Consort, întreaga Familie Regală a României, dar şi angajaţii şi colaboratorii Casei Majestăţii Sale, au aflat cu profundă tristeţe de trecerea la cele veşnice a doamnei Simina Mezincescu, Comandor al Ordinului Coroana României şi purtătoare a Crucii Casei Regale a României”, a anunțat Casa Regală.

Începând cu anul 1990, Simina Mezincescu a fost cea mai importantă susţinătoare a revenirii familiei regale în România, punându-şi la dispoziţie casa din strada Berthelot, resursele materiale şi contactele cu elita românească pentru a organiza primele vizite din România ale regelui Mihai, reginei Ana şi Majestăţii Sale Margareta.

Simina Mezincescu a fost martoră la evenimentele din decembrie 1990, fiind alături de regele Mihai I atunci când acesta a fost expulzat din ţară.

Ulterior, Simina Mezincescu a fost numită șefa Protocolului Regal, funcţie în care şi-a dedicat mai bine de două decenii consolidării poziţiei Coroanei în România, transmite Casa Regală a României.

Născută la 4 noiembrie 1928, Simina Mezincescu, una dintre primele noastre campioane la raliuri automobilistice, a fost judecată şi condamnată în 1959 pentru patru ani în cadrul marelui „Lot Noica-Pillat”, după o anchetă în cursul căreia a avut de suferit torturi inimaginabile, ale căror urme le-a purtat întreaga viaţă.

FOTO: Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.