Abonat la primăriile prietene. Omul care a luat 2.000.000 de euro pentru a orna Capitala de Crăciun vindea direct la primăria lui Muntean, socrul directorului Corbu, și apoi la primăria lui Pandele, vecinul directorului!

Comentează
Arhiva foto

De ce au secretizat oamenii din Primărie numele firmei care se ocupă de iluminat? Fiindcă ea a făcut afaceri mereu cu apropiații directorului Adrian Corbu!Firmele lui Mihai Horea Baba din Deva, orașul de baștină al soției directorului Companiei de Iluminat București, Paula Corbu, au prins multe contracte pe bani publici de la apropiații celui care a secretizat contractul față de public.De exemplu, în 2010, Primăria Deva a cumpărat ornamente de la una dintre companiile lui Baba, Corvin Design, iar cealaltă firmă, MK Illumination, a prins contractul-mamă.Apoi, în 2016 și 2017, Baba a pus instalații și beculețe la Voluntari, unde Corbu e vecin chiar cu primarul Pandele.

Nu au fost 6,1 milioane de lei, cum stipula bugetul inițial realizat de Compania Municipală de Iluminat Public pentru iluminatul festiv al orașului. Ci 9,3 milioane de lei. Cu peste 3 milioane de lei în plus. Primăria n-a răspuns solicitării Libertatea, însă a dat cifrele către HotNews. Cărora le-a comunicat și numele firmei, SC MK Illumination SRL din Deva. De ce să fie asta un secret pentru cititori? De ce nu a apărut contractul în SICAP, noul sistem electronic de achiziții publice? Ori măcar pe site-ul Companiei de Iluminat? Poate pentru că numele companiei apare în mai multe contracte cu Primăria Deva. Condusă, în acei ani, de Mircia Muntean. Socrul directorului Companiei de Iluminat!

Omul care pune beculețele

Cine este MK Illumination SRL? Firmă din Deva, orașul de baștină al Paulei Corbu, soția lui Adrian Corbu, directorul Companiei de Iluminat, aceasta e fondată în 2003 pe lângă un grup austriac răspândit în toată Europa. 25% din companie e deținută însă de responsabilul pe România.
Acesta se numește Mihai Horea Baba și, pe site-ul oficial este prezentat drept "managing director".

Legăturile dintre companie și Primăria Deva sunt vechi. Ele încep, pe SEAP, în 2007 și continuă chiar și după 2012, an în care Mircia Muntean a renunțat la scaunul de edil și a ajuns parlamentar.

Legături cu socrul

Iată contractele dintre primăria condusă, pe atunci, de socrul directorului Corbu și MK Illumination SRL.

Poate par puține, însă surpriza vine de la Horea Baba, 39 de ani. Care apare și în acționariatul unei alte firme, cu mult mai multe contracte!

Ambele firme vindeau către Primăria Deva

E vorba de Corvin Design SRL. Conform termene.ro, fondată în 2008, compania cu un singur angajat a avut două perioade propice. În 2010, când avea contracte cu Primăria lui Muntean, și în 2017, un an plin de contracte cu Primăria Voluntari. Condusă de Florentin Pandele, nimeni altul decât vecinul lui Adrian Corbu în orașul păstorit tot de soțul Gabrielei Firea. Baba are 5% din acțiuni și este administratorul companiei cu sediul tot în Deva. Ce a făcut pentru cele două primării?- Pe 8 septembrie 2010, prin mai multe cumpărări directe!, Primăria Deva achiziționa, de la compania Corvin Design, o "sanie", trei "oameni de zăpadă+copil+sanie", "om de zăpadă mama" și figurină 3D. Preț total, 75.000 de lei. Atenție, în același an în care, în decembrie, cealaltă firmă de pe numele lui Baba, MK Illumination, primea 345.000 de lei pentru achiziția și montajul ornamentelor!- Pe 25 noiembrie 2016, Corvin primea 130.000 de lei din trei cumpărări directe către Primăria Voluntari. Obiectul cumpărării, "achiziție ornamente luminoase pentru Sărbătorile de Iarnă".- Pentru ca, pe 21 noiembrie 2017, alte 116.000 lei să ajungă de la Primăria Voluntari la Corvin Design, pentru alte ornamente de Crăciun. Libertatea a încercat să obțină un punct de vedere de la Mihai Horea Baba, atât telefonic, cât și pe e-mail, însă acesta nu a putut fi contactat.

Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
13:26
Cum au apărut Sarah Dumitrescu și iubitul ei în Bali. Fiica Anamariei Prodan a făcut senzație în costum de baie
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!