ACCEPT, după ce PMB a aprobat Marșul Diversității cu 500 de oameni: „Ne așteptăm la o participare de ordinul miilor”

Comentează
Arhiva foto

Asociația ACCEPT salută faptul că Primăria Municipiului București (PMB) a aprobat organizarea „Bucharest Pride” 2021, în data de 14 august, pe Calea Victoriei din Capitală, însă transmite, la RFI, că cel mai probabil numărul participanților va depăși cu mult limita de 500 de persoane stabilită conform înțelegerii cu Municipalitatea și potrivită cadrului legal din această perioadă.

Florin Buhuceanu, de la Asociația ACCEPT, a declarat luni seară, pentru sursa citată, că în alți ani, la Marșul Diversității au participat peste 10.000 de persoane, iar din acest motiv, reprezentanții asociației nu vor accepta ca evenimentul din acest an „să fie redus la proporțiile unui botez stradal”.

„Primăria Capitalei trebuia să respecte legea, inclusiv termenii de timp pe care îi impune legea în cazul petițiilor trimise de Asociația ACCEPT încă din luna iulie. Era pentru noi, ca organizatori, mult prea târziu să schimbăm de la o săptămână la alta un traseu al unui marș care nu e atât de simplu de organizat”, a declarat Buhuceanu, trimitere la faptul că, inițial, Primăria a respins cererea desfășurării Gay Pride pe Calea Victoriei, propunând un marș pe un bulevard din centrul Bucureștiului.

Întrebat dacă limita privind numărul de participați va putea fi respectată în acest an, reprezentantul ACCEPT a spus: „Raportarea privind numărul de participanți nu o putem face decât la precedentul marș, când au fost peste 10.000 de persoane prezente. În mod evident, noi vom invita alături de noi pe toți cei care cred în faptul că restricționarea de drepturi, fie și în context pandemic, trebuie să fie proporțională. O reducere a unei întâlniri publice de tip marș la proporțiile unei nunți, botez, comemorare de familie nu poate să reziste în fața realității, după cum cenzura de tip Viktor Orban nu are ce căuta la București”.

Buhuceanu mai spune că ACCEPT nu poate împiedica membrii comunității să ia parte la „Bucharest Pride” 2021.

Vom face uz de lege pentru a ne apăra un drept garantat constituțional, cel de a ne întruni. Nu credem că legea e dreaptă și ne vom purta în consecință. Ne așteptăm la o participare de ordinul miilor de persoane, în ciuda micilor turbulențe și scandaluri cu Primăria Capitalei.Florin Buhuceanu, director de advocacy la Asociația ACCEPT:

„Vom semna în cunoștință de cauză în acel document cu numărul fixat de participanți pentru că primăria, nu e așa, nu poate încălca legea. Este normal într-o societate democratică. Dar tot într-o societate democratică, nu vom accepta să fim reduși la proporțiile unui botez stradal”, a mai precizat Buhuceanu.

Primăria Capitalei și Asociația ACCEPT au ajuns, luni, la un acord cu privire la organizarea Marșului Diversității, după ce inițial instituția condusă de Nicușor Dan a fost acuzată de asociație că vrea să boicoteze evenimentul.

Municipalitatea a transmis că marșul va putea fi organizat cu participarea a cel mult 500 de persoane, sâmbătă, 14 august, pe Calea Victoriei, zi în care proiectul „Străzi deschise”, prin care traficul rutier se închide la fiecare final de săptămână pe mai multe artere din Capitală, va fi suspendat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!