Accident cumplit pentru un brutar din Șieu Odorhei, Bistrița. Bărbatul în vârstă de 61 de ani a fost prins în malaxorul de pâine, de la brâu în jos.
Accidentul s-a petrecut în jurul prânzului, la brutăria la care bărbatul muncea. Își terminase activitatea și încerca să curețe malaxorul, care era oprit. Nimeni nu știe cu a pornit aparatul cu bărbatul aflat în interiorul acestuia, relatează timpoline.ro.
După accident, bărbatul a fost scos de un echipaj de urgență care l-a stabilizat și l-a predat medicilor de pe elicopterul SMURD, pentru a fi transportat la o clinică de specialitate din Târgu Mureș.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul și cine sunt vinovații pentru producerea lui.
FOTO: timponline.ro.