O femeie de 53 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier produs luni după-amiază pe Drumul European DE58, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, accidentul s-a produs pe raza localității Crețești. Un autoturism Skoda, condus de o femeie de 53 de ani din localitatea vasluiană Pădureni, care se deplasa pe direcția Huși-Crasna, a pătruns pe contrasens și a intrat într-un autotren care se circula din sens opus.
Din primele cercetări, conducătoarea auto s-a angajat într-o depășire riscată, pe care nu a mai apucat să o efectueze. Șoferul autotrenului a încercat să evite impactul însă nu a reușit. Martorii de la fața locului susțin că acul vitezometrului la mașina condusă de femeie s-a oprit la 140 km/h.
„În urma accidentului s-au înregistrat două victime. Conducătoarea autoturismului a decedat, cea de-a doua persoană, șoferul autotrenului, a fost descarcerată fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Polițiștii au anunțat că a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.