Din primele informații, un camion a pătruns pe contrasens, unde a izbit în plin un TIR. Vehiculul a ricoșat apoi într-un alt mastodont. Potrivit bzi.ro, șoferul unuia dintre autotrenuri a încercat să evite impactul și a intrat în gospodăria unui localnic care a scăpat nevătămat, ca prin minune.

Accident înfiorător între două TIR-uri și un camion în Răducăneni, IașiIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

La fața locului au fost mobilizați 24 de militari din cadrul ISU Iași deoarece existau informații potrivit cărora unul dintre tiruri era încărcat cu amoniu. Aceștia au intervenit cu o o maşină de descarcercare, autospeciale de prim ajutor, SAS, ACPI, ACBRN şi o cisternă de stingere a incendiilor.

„Echipele se deplasează la locul accidentului. Iniţial s-a crezut că unul din TIR-uri este încărcat cu amoniu. De fapt este încărcat cu granule de polietilenă”, a declarat Gabriel Covăsneanu, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, conform Agerpres.

Din păcate, unul dintre șoferi a murit, iar ceilalți doi au fost transportați la spital.

Traficul pe DN 28 Albiţa – Iaşi, în apropierea localităţii Răducăneni, judeţul Iaşi este blocat. Potrivit Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulația va rămâne oprită pe DN28 pentru ca vehiculele implicate în accident să fie tractate.

Traficul rutier fiind deviat pe rute ocolitoare, respectiv Bohotin – DJ 244F – Grozeşti – DJ 249 – Osoi.

sursă foto: Ziarul de Iași


Citește și:

Cum a recuperat DIICOT inventarul Tezaurului României de la Moscova, după ce a aflat că dosarul este negociat cu oameni de afaceri ruși!

Afaceristul iranian care a vrut să vândă dosarul tezaurului, despre România și autoritățile românești: ”Atât spun: țară de c…t! Sunt incorecți la nivel de sus”

Bianca Andreescu, noua stea a tenisului mondial. Jucătoarea cu origini românești, lăudată de presa internațională după succesul de la Indian Wells


 

„Am pierdut tot în cazino, iar Anamaria Prodan m-a lăsat baltă”. Mărturiile neștiute ale unui badboy din Craiova
PARTENERI - GSP.RO
„Am pierdut tot în cazino, iar Anamaria Prodan m-a lăsat baltă”. Mărturiile neștiute ale unui badboy din Craiova
BOMBĂ! Cum s-a RĂZBUNAT Cristi Borcea pe Alina Vidican după ce s-a logodit. E șocant ce a putut să îi facă
Playtech.ro
BOMBĂ! Cum s-a RĂZBUNAT Cristi Borcea pe Alina Vidican după ce s-a logodit. E șocant ce a putut să îi facă
Elena a fost ucisă cu sălbăticie în Italia, pentru că a refuzat un joc erotic. Criminalul şi-a mărturisit fapta
Observatornews.ro
Elena a fost ucisă cu sălbăticie în Italia, pentru că a refuzat un joc erotic. Criminalul şi-a mărturisit fapta
Horoscop 13 mai 2021. Berbecii au în față o zi destul de dificilă, în special în chestiunile financiare
HOROSCOP
Horoscop 13 mai 2021. Berbecii au în față o zi destul de dificilă, în special în chestiunile financiare
Criza care a lovit SUA. Oamenii iau benzină în pungi și bidoane. FOTO & VIDEO
Știrileprotv.ro
Criza care a lovit SUA. Oamenii iau benzină în pungi și bidoane. FOTO & VIDEO
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Telekomsport
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)
PUBLICITATE
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)