Nicio persoană nu a fost rănită, însă au fost înregistrate mai multe pagube materiale. Angajații Editurii Universității, de care aparține tipografia, încearcă să recupereze de sub dărâmături echipamentele care se aflau în hala tipografiei, potrivit presei locale.

„A fost un eveniment atât de nefericit și de neașteptat, și datorat strict intemperiilor. Toți angajații valizi sunt aici, cărăm cărți, pe care trebuie să le salvăm din zăpadă. Urmează să vedem în ce măsură au fost afectate mașinile din tipografie. Dacă sunt afectate, atunci vom vorbi, într-adevăr, de pagube mari”, a declarat prof. dr. Constantin Dram, directorul Editurii Universității Alexandru Ioan Cuza, pentru Ziarul de Iași.

Acoperișul tipografiei Universității din Iași s-a prăbușit peste aparatură, din cauza zăpezii | FOTO
Acoperişul tipografiei UAIC Iaşi s-a prăbuşit sub greutatea zăpezii. Foto: Ziarul de Iași

Județul Iași s-a aflat miercuri, 5 aprilie, sub cod roșu de ninsori și viscol. Toate drumurile au fost închise, iar elevii au intrat în vacanța de primăvară, programată în perioada 7-18 aprilie, cu o zi mai devreme.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.