„Riscul este mare. Succesul pactului până acum este fragil. Președintele Erdogan a sugerat de câteva ori că vrea să încheie această înțelegere”, a declarat Jean-Claude Juncker pentru un ziar austriac, transmite Reuters.

Dacă acest lucru se întâmplă, „atunci ne putem așteapta ca refugiații să stea din nou la porțile Europei”, a subliniat președintele Comisiei Europene.

Turcia și UE au ajuns la o înțelegere privind gestionarea crizei imigranților în martie. Înțelegerea, în schimbul căreia Ankara a primit ajutor financiar, dar și promisiunea ridicării vizelor și a unor negocieri accelerate privind aderarea la blocul comunicar, a reușit să limiteze semnificativ afluxul de imigranți.

Cu toate acestea, Turcia a acuzat UE de mai multe ori că nu respectă partea sa. Mai mult, lovitura de stat eșuată de la 15 spre 16 iulie a ridicat temeri că înțelegerea ar putea să se prăbușească. Grupul de responsabil turci însărcinat cu monitorizarea aplicării acordului în insulele greceși a fost rechemat în țară și nu a fost înlocuit. Liderii europeni au criticat reacția lui Erdogan, care a arestat zeci de mii de oameni în urma puciului eșuat.

Jean-Claude Juncker a reiterat că negocierile UE – Turcia se vor opri imediat, dacă Ankara va reintroduce pedeapsa capitală pentru a-i pedepsi pe cei suspectați că s-ar afla în spatele puciului.

Citește și: Turcia după puci | Erdogan, către țările occidentale: „Vedeți-vă de propriile afaceri!”

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.