Activist în Afganistan, pentru Libertatea: „Primul reflex este să pleci într-un loc sigur. Dar unde?”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Erhard Bauer este șeful delegației Terres des Hommes din Afganistan, organizație umanitară care desfășoară mai multe proiecte în domeniul sănătății și educației în țara preluată de talibani. Acesta a povestit pentru Libertatea care este atmosfera acum pe străzile din Kabul.
Cuprins:
Erhard Bauer conduce de patru ani organizația Terres des Hommes din Afganistan, dar în total are 17 ani de misiuni umanitare acolo. „Talibanii de azi nu mai sunt aceiași de acum 20-25 de ani”, spune bărbatul care a lucrat în regiune în acea perioadă.
Asociația internațională pe care o coordonează desfășoară mai multe activități de într-ajutorare pentru copiii afgani și familiile lor, oferindu-le de la servicii de bază, cum ar fi apă potabilă, până la programe de educație. De la schimbarea puterii, aceștia au trebuit să-și închidă activitatea și să aștepte noile decizii politice pentru a înțelege în ce condiții se pot întoarce la muncă, mai ales că o bună parte dintre angajații lor sunt femei.
Din motive de securitate, Erhard nu a vrut să-și facă publică fotografia.
Libertatea: Puteați pleca din țară. De ce ați decis să rămâneți în Kabul?
Erhard Bauer: Eram pregătit pentru situația în care Kabulul ar fi fost atacat. Într-o situație de acest gen, nimeni n-ar mai fi putut lucra și aș fi fost oricum o povară pentru colegii mei afgani. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, am decis să rămân și să-mi continui munca.
- Vă simțiți în siguranță?
- În condițiile date, da, mă simt în siguranță.
- Cum arată orașul acum, când ieșiți pe stradă?
- E mai puțin trafic, oamenii sunt precauți, așteaptă în continuare să fie luate anumite decizii politice. Toți oamenii în uniformă, poliție, armată etc. au dispărut, sunt doar câteva grupuri mici de talibani în punctele cele mai importante ale orașului. Pe străzile mai mici, precum cea pe care locuiesc, oamenii ies, inclusiv femeile și copiii, băieții din cartierul meu joacă fotbal ca de obicei. Magazinele mici de unde afganii își fac cumpărăturile zilnice sunt deschise.
„Toți colegii noștri, inclusiv femeile, rămân acasă”
- Multe dintre persoanele cu care lucrați sunt femei. Care este situația lor acum?
- Echipa noastră a decis în ziua în care talibanii au intrat în Kabul să ne suspendăm activitatea. Ne-am dat seama că va dura puțin până când condițiile vor fi din nou suficient de sigure ca toți colegii noștri să reînceapă să lucreze cu copiii și familiile lor. Am mai luat astfel de decizii și anterior în alte locații unde activăm: Taloqan, Herat și în alte locuri din Afganistanul de est, inclusiv Jalalabad. Când a început lupta și situația a devenit primejdioasă, ne-am oprit activitatea. Obligația noastră este să ne menținem personalul și pe beneficiarii noștri în siguranță. Urmărim acum zi de zi cum decurg lucrurile.
Când situația va fi din nou sigură, va trebui să ne așezăm la masă și să negociem care sunt condițiile pentru ca femeile din echipa noastră să vină la muncă.
Am auzit, ca toată lumea, declarațiile politice ale talibanilor că femeile vor putea continua să lucreze, dar au fost prea vagi ca să ne asumăm și să le trimitem să continue proiectele pe care le avem în curs. Până atunci, toți colegii noștri, inclusiv femeile, rămân acasă.
- Sunt oameni din echipă care încearcă să obțină o viză umanitară pentru Elveția?
- Situația este dificilă. Există o oarecare ușurare că luptele s-au oprit și că orașul nu a devenit totuși un câmp de bătălie. Dar toată lumea este îngrijorată cu privire la ce se va întâmpla în continuare. Unii au trecut prin experiența cu fostul guvern taliban care a condus țara până în 2001, alții se raportează la ultimele două decenii de război prin care a trecut Afganistanul. În același timp, iau în calcul și anunțurile oarecum moderate al conducătorilor. Primul reflex este să pleci undeva, într-un loc sigur. Dar unde să fie acest loc? Oamenii sunt îngrijorați cu privire la siguranța lor și la viitorul familiilor lor. Și da, unii au încercat sau au întrebat dacă pot obține o viză să plece din Afganistan.
- Ați fost în legătură cu talibanii până acum?
- Am avut niște vizitatori la birou care ne-au spus că ei sunt la conducere acum și că ei trebuie contactați în caz că avem nevoie de orice asistență. Eu personal am avut o scurtă discuție cu un grup de talibani pe stradă, fiindcă erau curioși cu privire la străinul care trecea pe-acolo.
„Dacă nu vin ei înspre noi, îi vom aborda noi”
- Sunteți în legătură cu noul guvern cu privire la activitățile următoare pe care le desfășurați în țară?
- Nu încă. Se va stabili acest lucru în fiecare dintre locațiile din țară în care avem activitate, când talibanii vor lua sub control întru totul administrația existentă. Sperăm ca acest lucru să se întâmple în curând, de vreme ce munca noastră este absolut necesară. Discutăm cu echipa noastră și cu alte organizații cum putem să facem această negociere cât mai bine. Dacă nu vin ei înspre noi, îi vom aborda noi, dar trebuie să știm cine va fi la conducere exact și care va fi noua lor politică. Nu putem să discutăm asta la colțul străzii.
- Ați trecut și prin experiența instalării primului guvern taliban acum 20 de ani. S-au schimbat, din ce vă puteți da seama?
- Cu siguranță, talibanii de azi nu mai sunt aceiași de acum 20-25 de ani. Mai sunt oameni din vechea generație printre ei, dar mulți tineri au preluat posturile. Noi am putut la acel moment să negociem accesul la persoanele în nevoie, inclusiv femei. Și am mai făcut asta și în ultimele luni în anumite districte în care lucrăm. Dar trebuie să vedem cât de uniți sunt talibanii și ce vor să facă acum, că au preluat conducerea.
Vedem că sunt grupuri diferite, opinii diferite, scopuri diferite chiar și printre ei. Am auzit anunțurile recente, dar nu știm încă ce vor însemna intențiile lor pentru oamenii din Afganistan și pentru munca noastră. Doar timpul o va arăta.
- Cum se simt oamenii din Kabul și care le sunt planurile, din ce ați văzut?
- Oamenii sunt șocați și copleșiți de viteza cu care lucrurile se schimbă. Unora le e teamă că orașul va fi atacat și că ei vor fi prinși la mijloc în lupta asta. Acum, pe lângă această temere, există și multă anxietate cu privire la viitor. Sunt și grijile cotidiene: îmi voi putea păstra locul de muncă, va fi mâncare în magazine, vor crește prețurile de mâine, se vor redeschide băncile sau pierdem tot ce-am agonisit? Va exista un consens politic sau se vor lupta din nou?
Oamenii sunt îngrijorați, chiar dacă ei cred în asigurările date de guvern că nu va fi o politică a răzbunării. Și femeile sunt îngrijorate cu privire la securitatea lor, la posibilitățile de a munci și de a-și trimite fetele la școală. Și nu trebuie să uităm de miile de refugiați din oraș care au nevoie urgentă de ajutor, pentru că au pierdut tot.
