Într-un comunicat, Poliția Capitalei anunță că polițiștii Secției 18 s-au sesizat din oficial cu privire la infracțiunea de „instigarea publică la săvârșirea de infracțiuni”, după un mesaj publicat astăzi pe o rețea de socializare „care instiga la săvârșirea de infracțiuni”.

„În urma activităților specifice efectuate de către polițiști, a fost identificată persoana care administrează contul de pe respectiva rețea de socializare. În urma relaționării cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, a fost emis un mandat de aducere, pe numele femeii, în vârstă de 36 de ani. Astfel, în baza mandatului de aducere, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 13 Poliție, aceasta a fost condusă la sediul subunității de poliție, în vederea audierii”, a transmis Poliția Capitalei.

Este vorba despre Angi Șerban, blogger și activistă la ONG-ul „Corupția ucide”, au confirmat surse judiciare pentru Libertatea.

Mesajul pentru care a fost ridicată de polițiști

În cursul acestei dimineți, femeia a scris pe pagina ei de Facebook un mesaj adresat Ministerului de Interne, în care întreabă de ce stă un bărbat cu puşca printre protestatari, făcând referire la incidentul de ieri seară de la Constanța, când un luptător SAS a scos arma și a îndreptat-o spre o mașină care voia să treacă prin zona manifestației.

Prima măsură anunțată de Donald Trump: „Voi declara stare de urgență națională”
Recomandări
Prima măsură anunțată de Donald Trump: „Voi declara stare de urgență națională”

„E cumva ea îndreptată către mașina aia mică? De când am ieșit din democrație și am intrat în dictatură militară? Să ieșiți public să ne explicați ce caută trupele speciale acolo! De urgență! Și aș mai avea o întrebare: Dacă în democrație, la un protest pașnic iese poliția cu pușca, nu cumva e legitim să iasă și poporul cu cocktailu’?”, a scris femeia, pe Facebook.

Spre seară, femeia a revenit cu un mesaj pe Facebook, în care a spus că poliţia a plimbat-o între secţii pentru a o audia, pentru că a luat-o de la o adresă la care nu domiciliază. De asemenea, ea a precizat că polițiștii i-au comunicat calitatea de suspect.

„Sunt suspectă pentru că am pus o întrebare, nu pentru că am instigat. Sunt suspectă pentru libertatea mea de exprimare. M-au controlat corporal inclusiv la lenjerie intimă și m-au amprentat și măsurat strânga-dreapta. Sunt oficial în baza de date”, a transmis Şerban, într-o înregistrare video publicată de „Corupția ucide”.

Poliția Capitalei a precizat că cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 18 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „instigare publică”.

Călin Georgescu și Crin Antonescu, în turul 2 la alegerile prezidențiale 2025, arată primul sondaj din acest an. Ce procente au Nicușor Dan și George Simion
Recomandări
Călin Georgescu și Crin Antonescu, în turul 2 la alegerile prezidențiale 2025, arată primul sondaj din acest an. Ce procente au Nicușor Dan și George Simion

Ce s-a întâmplat la Constanța

Sâmbătă seara, în timpul protestului transportatorilor și fermierilor din Constanţa, un șofer a încercat să intre cu maşina în zona manifestaţiei, ignorând dispoziţiile poliţiştilor.

Mașina a fost oprită de un luptător de la Serviciul de Acţiuni Speciale, care a îndreptat o armă spre motorul autoturismului.

IPJ Constanța a confirmat incidentul și a transmis, într-un comunicat, că luptătorul SAS a scos arma „pentru a înlătura pericolul”.

„Un luptător din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru a înlătura pericolul la adresa dispozitivului de ordine, precum și a protestatarilor, s-a poziționat cu genunchiul stâng pe vehiculul condus de persoana respectivă și a îndreptat arma din dotare către blocul motor al vehiculului. Menționăm că este vorba de o armă de vânătoare, cu muniție neletală”, a precizat Poliția Constanța.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (34)

Lecoqsportif   •   16.01.2024, 15:22

Angi, asta e nume conspirativ :))

Tran   •   15.01.2024, 19:55

Cei de la Libertatea, daca nu iau apararea politistilor imi cenzurati mesajele?

nicoleta1   •   15.01.2024, 19:44

Vor sa intimideze protestatarii prin orice metode.

Vezi toate comentariile (34)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Gabi Bădălău și Ema Uta - cuplul bombă al anului! Cei doi au plecat în Dubai împreună și 4 zile au stat numai în cameră. Gabi a prins un moment, a sunat-o pe Bianca Drăgușanu și.... Detalii care te lasă fără răsuflare despre patrulaterul amoros
Viva.ro

Corina Caragea: „Maldive nu e pentru mine. Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat”. Vedeta a publicat imaginile dezolante, din cameră
Libertateapentrufemei.ro
Corina Caragea: „Maldive nu e pentru mine. Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat”. Vedeta a publicat imaginile dezolante, din cameră
Orașul din România care are un potențial ieșit din comun. Un consultant al Băncii Mondiale s-a folosit de un serial de pe Netflix ca să explice
FANATIK.RO
Orașul din România care are un potențial ieșit din comun. Un consultant al Băncii Mondiale s-a folosit de un serial de pe Netflix ca să explice
Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Mark Zuckerberg s-ar fi uitat în decolteul logodnicei lui Jeff Bezos. Cum a arătat rândul miliardarilor la învestirea lui Trump
Observatornews.ro
Mark Zuckerberg s-ar fi uitat în decolteul logodnicei lui Jeff Bezos. Cum a arătat rândul miliardarilor la învestirea lui Trump
Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI