„David Soul, soţ, tată, bunic şi frate iubit, a murit ieri, după o luptă curajoasă pentru viaţă, în compania iubitoare a familiei. El a împărtăşit multe daruri extraordinare în lume ca actor, cântăreţ, povestitor, artist creativ şi prieten drag”, a transmis Helen Snell, într-un comunicat.

„Zâmbetul, râsul şi pasiunea sa pentru viaţă vor fi ţinute minte de mulţi dintre cei ale căror vieţi le-a atins”, a mai menționat familia.

Actorul american de origine britanică a fost cunoscut mai ales pentru rolul detectivului Kenneth „Hutch” Hutchinson din „Starsky&Hutch”, serialul american de acţiune care a rulat între 1975 şi 1979.

Soul a fost, de asemenea, cântăreţ, cu hituri precum „Don’t Give Up on Us” şi „Silver Lady”, care au ajuns pe locul 1 în Marea Britanie.

Soul a fost căsătorit de cinci ori: cu Mim Solberg, în 1964, cu actriţa Karen Carlson, cu care a avut un fiu, în 1968, cu Patti Sherman, în 1980, cu care a avut trei copii, cu actriţa Julia Nickson, în 1987, cu care a avut-o pe China Soul, cântăreaţă şi compozitoare, și cu Helen Snell, pe care a cunoscut-o pe platourile de filmare ale producţiei de teatru britanice „Deathtrap” și cu care s-a însurat în 2010.

În anii 1980, și-a atacat soția de atunci, Patti Carnel Sherman, care la acea vreme era însărcinată în șapte luni. Acuzațiile împotriva lui au fost retrase, după ce a finalizat un program de reabilitare. Ulterior, Soul a vizitat închisorile pentru a vorbi cu deținuții despre violența domestică.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (14)
Avatar comentarii

MoSi202 05.01.2024, 22:00

Dumnezeu să - l odihnească ! A fost un actor talentat.

Avatar comentarii

Gore24 05.01.2024, 22:01

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Avatar comentarii

Irinel 06.01.2024, 00:07

Condoleante!Dumnezeu sa l ierte!

Vezi toate comentariile (14)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.