UPDATE 15:42: Olga Tudorache a fost internată la Spitalul Universitar de Urgență Elias. Surse medicale au declarat, pentru Libertatea, că actrița este supusă mai multor investigații pentru evaluarea stării de sănătate și pentru stabilirea tratamentului.


Potrivit surselor citate, luni dimineață, la locuința actriței Olga Tudorache a fost chemată o ambulanță. Echipajul medical a decis să o ducă la Spitalul Elias din Capitală, pentru mai multe investigații, după ce a leșinat în timp ce era în locuința sa.

Olga Tudorache s-a născut în 11 octombrie 1929, în Oituz, județul Bacău și a început să joace în piese de teatru în 1951, la Teatrul Tineretului din București, apoi, din 1966, la Teatrul Nottara, după fuziunea acestuia cu Teatrul Tineretului. Ulterior a jucat la Teatrul Mic, până în 1978. Din 1976 a fost conferențiar universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, la catedra de actorie, iar în 1990 a devenit profesor universitar. A avut șase promoții de actori, până la pensionare, în 1997, iar din învățământ s-a retras în anul 2000.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Negustorii de sânge de la Centrul de Transfuzie Sanguină Craiova, discuții șocante cu ofițerii sub acoperire de la DGA: ”E bine două bastoane? Da, da, cât ai matale!”

REPORTAJ. Bătălia între fermierii disperați de secetă și specialiștii care trimit rachete în nori: „Oamenii spun că nu plouă din cauza noastră”
Recomandări
REPORTAJ. Bătălia între fermierii disperați de secetă și specialiștii care trimit rachete în nori: „Oamenii spun că nu plouă din cauza noastră”

 

VIDEO REPORTAJ| Condiții de neimaginat pentru elevii unei școli din Vaslui. „Împart” cu șoarecii cornul de la Guvern și aleargă prin curte ca să se „dezmorțească” de frig

 

ANALIZĂ. Zece consecințe imediate, dacă regiunea Catalonia se rupe luni de Spania

Urmărește-ne pe Google News
Dezvăluiri despre Dan Șucu, nimeni nu se aștepta. Ce a spus o persoană importantă din fotbal despre afacerist
GSP.RO
Dezvăluiri despre Dan Șucu, nimeni nu se aștepta. Ce a spus o persoană importantă din fotbal despre afacerist
Veste ȘOC la autopsia baschetbalistei de 18 ani! ULUITOR de ce a murit, de fapt
Playtech.ro
Veste ȘOC la autopsia baschetbalistei de 18 ani! ULUITOR de ce a murit, de fapt
Afacerea cu care un profesor universitar din Bihor a dat lovitura. Cererea este atât de mare, încât bărbatul se gândeşte să extindă producţia
Observatornews.ro
Afacerea cu care un profesor universitar din Bihor a dat lovitura. Cererea este atât de mare, încât bărbatul se gândeşte să extindă producţia
Horoscop 17 august 2022. Săgetătorii sunt aglomerați și la muncă, și acasă, iar acesta este un motiv pentru a lăsa deoparte stăpânirea de sine
HOROSCOP
Horoscop 17 august 2022. Săgetătorii sunt aglomerați și la muncă, și acasă, iar acesta este un motiv pentru a lăsa deoparte stăpânirea de sine
Ultimele imagini cu cei doi tineri dispăruți în mare, la Costinești, în timpul unei furtuni puternice | VIDEO
Știrileprotv.ro
Ultimele imagini cu cei doi tineri dispăruți în mare, la Costinești, în timpul unei furtuni puternice | VIDEO
3 universităţi uriaşe din SUA, oferte pentru David Popovici. Cum a reacţionat sportivul român
Orangesport.ro
3 universităţi uriaşe din SUA, oferte pentru David Popovici. Cum a reacţionat sportivul român
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
PUBLICITATE
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.