Viorica Constatin (59 de ani) suferă de diabet şi de obezitate, iar acum se află în stare foarte gravă, cu şanse mici de supravieţuire. Femeia cântărea 150 de kilograme când a fost sfătuită de medicul diabetolog să facă o operaţie de bypass gastric.
Ba mai mult, potrivit rudelor, medicul i-a făcut o ofertă de nerefuzat: intervenţia urma să fie gratuită, la clinica privată din Braşov, printr-o sponsorizare. Operaţia a avut loc pe 26 februarie, iar la scurt timp a venit şi factura!
„Am rămas consternaţi când am primit factura, numai operaţia în sine costa 6.500 de euro. Asta după ce doctoriţa a asigurat-o că nu costă nimic. Am reuşit să negociem cu clinica până la 3.000 de euro, pe care să-i plătim în 10 rate”, ne-a spus Mihaela Chiţulescu, nora pacientei.
După şocul facturii, a venit însă adevărata dramă! Femeia a început să se simtă tot mai rău şi timp de trei săptămâni a fost în comă.
„Nu au făcut ce trebuia, operaţia s-a infectat şi s-a extins la alte organe. Acum mama e în stare critică şi ei ne cer 3.000 de euro”, acuză Robert Chiţulescu, fiul pacientei, care a depus deja plângeri pentru malpraxis la Poliţie şi la Colegiul Medicilor.
Medicul căruia i se aduc acuzaţiile a refuzat însă să facă declaraţii.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Uluitor ce semnifică, de fapt, discul cu model geometric din videoclipurile lui Călin Georgescu. Ce s-a mai observat în fundal contrazice una dintre teoriile politicianului
Viva.ro
Uluitor ce semnifică, de fapt, discul cu model geometric din videoclipurile lui Călin Georgescu. Ce s-a mai observat în fundal contrazice una dintre teoriile politicianului
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Condimentul care îți ia durerea cu mâna. E considerat un medicament natural, dar mulți români nici nu știau asta despre el
FANATIK.RO
Condimentul care îți ia durerea cu mâna. E considerat un medicament natural, dar mulți români nici nu știau asta despre el
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Ce verifică banca atunci când acordă un credit. 7 indicatori care te ajută să obții finanțarea
Observatornews.ro
Ce verifică banca atunci când acordă un credit. 7 indicatori care te ajută să obții finanțarea
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI