Donald Trump susține că Folarin Balogun (25 de ani) nu ar fi trebuit eliminat și consideră că arbitrul brazilian Raphael Claus, pe care l-a numit „foarte suspect”, a luat o decizie eronată în minutul 64 al meciului dintre SUA și Bosnia și Herțegovina (2-0).
„Am văzut faza. Sunt un om căruia îi plac sporturile și am fost un sportiv bun la viața mea. Mă pricep foarte bine la sport, foarte bine. Și nu a fost fault. Nici măcar nu a fost o abatere. Au fost doi jucători care alergau cu viteză maximă și pur și simplu s-au ciocnit.
Iar arbitrul acesta, care este puțin suspect… Nu vreau să creez controverse, dar este foarte suspect. A luat o decizie pe care nimeni nu a putut să o creadă”, a declarat președintele american, citat de Gazeta Sporturilor.
Donald Trump nu știa ce înseamnă un cartonaș roșu
Donald Trump a recunoscut totodată că nu știa ce înseamnă cartonașul roșu, observă sursa citată.
„Nu știam ce înseamnă un cartonaș roșu. Nu credeam că înseamnă mare lucru. Când am aflat că nu poate juca în următorul meci, am spus că este foarte nedrept. Dar când îl scoți din joc pe cel mai bun jucător, sau aproape cel mai bun, și îi spui că nu poate juca, este foarte nedrept.
Una este să sancționezi un jucător pentru meciul în care a greșit, dar cum să-l pedepsești și pentru un meci care nici măcar nu s-a jucat încă. Am cerut o revizuirea pentru că nu am crezut că a fost fault. Nu i-am spus ce să facă. Nu pot să-i spun ce să facă și nici nu cred că Infantino (șeful FIFA – n.r.) a luat decizia”, a spus liderul republican de la Casa Albă.
O decizie controversată, contrară principiilor FIFA
FIFA a anunțat într-un comunicat laconic publicat duminică faptul că a suspendat penalizarea aplicată lui Folarin Balogun, eliminat în meciul din șaisprezecimile de finală împotriva Bosniei și Herțegovina, și jucătorul va fi în cele din urmă eligibil să joace împotriva Belgiei.
Această decizie, fără precedent din 1962 încoace la un campionat mondial de fotbal, a stârnit un val de indignare, mai ales după ce s-a aflat că Donald Trump a intervenit pe lângă Gianni Infantino.
Donald Trump a sărbătorit anularea cartonaşului roşu, la scurt timp după publicarea comunicatului. „Mulţumesc FIFA pentru că a făcut ceea ce era corect şi a reparat o mare nedreptate!”, a reacționat președintele american pe contul său de Truth Social.
Federația belgiană contestă dreptul de joc al jucătorului Folarin Balogun
Federația Regală Belgiană de Fotbal (FRBF) și-a exprimat „îngrijorările serioase” cu privire la procedurile FIFA și a contestat dreptul de joc al fotbalistului Folarin Balogun, scrie Gazeta Sporturilor.
„După ce a aflat din presă despre decizia FIFA de a anula suspendarea automată a jucătorului Folarin Balogun, Federația Regală Belgiană de Fotbal a trimis o scrisoare către FIFA solicitând o copie a deciziei, o explicație a procedurii urmate și o clarificare a poziției sale cu privire la regulamentele aplicabile”, a transmis FRBF prin intermediul unui comunicat.
„Singurul răspuns primit de Federație a fost o scrisoare de la FIFA în care se menționa că această corespondență a fost considerată un apel, că a fost numit un arbitru și că federația a avut la dispoziție doar câteva ore pentru a completa acest apel. Nu a fost furnizată nicio informație de fond”, a adăugat FRBF.
FIFA, acuzată de încălcarea regulamentelor și a procedurilor
„Cu toate acestea, propriile regulamente ale FIFA stipulează că un apel poate fi admisibil doar dacă decizia motivată a fost comunicată în prealabil reclamantului. În timp ce Federația a cerut doar o clarificare legitimă, FIFA a transformat această solicitare într-un apel, pentru ca apoi să se asigure imediat că acest apel va fi declarat inadmisibil. În același timp, FIFA a refuzat să răspundă solicitărilor Federației Regale Belgiene de Fotbal de informații perfect legitime”, a subliniat FRBF.
„Mai mult, în timpul ședinței de coordonare a meciului, FIFA a eliminat în mod deliberat din prezentarea sa secțiunea referitoare la suspendarea automată a jucătorilor. Totuși, acest subiect a făcut parte constant din ședințele de coordonare dinaintea fiecăruia dintre cele patru meciuri anterioare. Federația a cerut explicații FIFA, atât verbal, cât și în scris, cu privire la această modificare, dar nici la această solicitare nu a primit niciun răspuns.
În acest moment, Federația nu a primit încă nicio decizie sau vreo explicație de la FIFA în legătură cu acest caz. Prin urmare, se vede nevoită să conteste în mod formal dreptul de joc al jucătorului implicat pentru următorul meci.
Indiferent de rezultatul sportiv al acestei partide, Federația își exprimă îngrijorări serioase cu privire la modul de operare. În orele, zilele și lunile următoare, va continua să lupte pentru apărarea principiilor fundamentale ale eticii, competiției corecte și intereselor fotbalului în ansamblu”, se arată în comunicat.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_055fbcb628ef51c59f72a2a9596163ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f53378920c5a9cdac2aa523f444da340.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4aa8601bfcee04ed7d043c77224ef664.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_23b7024396d3ddfefe27a9a80116c344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_522f749f5859477ac3432c1d9ef5418d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_5112cecabc0c4caddf8060021a66d82c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a259b1850f545fff72581fda5de6a094.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4e5d10b42789a9424cb14fd469ee9524.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f41aff88ffd037524992401193d5a0a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f97d8f1fea4e883dcca703be19a5d71b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_17f1b7cb3c5dbe5d485318135b7b6596.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f68dfc0db50b0852ed7db2232bf26c4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_67479e771f495dae093416892f0e64ce.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b984160df5c949b53aae4b8e97f9b5c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d19dccd33d6ba160764a17a5ccbfc4af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_876d9f7f0d01b7d0594434e212dacebb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_2c6bc32e13dcf5bbefc02d739d42b2f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/originalconsultaripsd23iunie2026-7-scaled-e1784028771503.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-la-conferinta-de-presa-foto-gov-e1784022655110.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/05/stefan-banica-foto-cristian-otopeanu-2-e1747423566256.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/andreea-popescu-t.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8cfce6f91e1b53b2327a1a80ad02fa3a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cbb08ddb13d539b3c20911a71a60c3c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mirabela-gradinaru-si-nicusor-dan-3.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-discurs-paris-e1784037758762.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mobilier-ikea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/gradina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/traseul-ciclist-al-vinurilor-din-baden.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/camera-croatia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/insula-diaporos-halkidiki-sithonia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/de-ce-fulgerele-se-vad-inainte-sa-se-auda-tunetul.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-sapunul-de-marsilia-si-la-ce-se-foloseste.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cirese-calorii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/faina-de-tapioca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/exploatare-miniera-in-australia-e1784096387894.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/dragos-pislaru--e1784092800751.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/adrian-marian-leata-elev-buzau-sudor-worldskills-shanghai.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/romanii-intoarecere-acasa-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/anna-politkovskaya--foto-shutterstock1829179229-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/every-can-counts-1-scaled-e1784046569723.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gettyimages-2238074428-e1780733796611.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/decizie-iccj.jpg)
Farfuridi 06.07.2026, 21:32
Uite unde a ajuns democrația din America.Problema este ca se creează un precedent.In curând președintele Republicii Populare China, îl va suna pe Giani Infantino să-i califice țara la campionatul mondial.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.