„Noi vorbeam foarte mult despre secvenţe, despre lucruri în general şi nu a fost unul ditnre noi să facă primul pas. Lucrurile au venit pur şi simplu, de la sine”, a declarat Adela, despre care iubitul ei, Radu, crede că „e o persoană sufletistă, profesionistă în tot ceea ce face şi avem multe lucruri în comun. Ne descoperim în nontinuare, e doar un început. Un început frumos şi asta e.”
Cum a început totul? Ei bine, totul a început când Radu a susţinut-o pe Adela când aceasta a participat la „Dansez pentru Tine”. I-a trimis mesaje de încurajare, „altfel decât celelalte sute de mesaje pe care le-a primit de la alţii”, iar apoi a început încet, încet, „o relaţie normală între doi oameni normali”, după cum a declarat actorul.
„Noi nu am avut ce să ascundem, deoarece nu e nimic imoral, doar că era acea perioadă în care doi oameni se cunosc şi simţi nevoia să păstrezi pentru tine”, a completat şi Adela, referindu-se la faptul că s-a spus că vor să se ascundă de ochii lumii.
Important este că lucrurile decurg frumos, chiar dacă nu au prea mult timp la dispoziţie, timp în care să stea împreună doar ei doi, deoarece ambii sunt ocupaţi cu filmările.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Viva.ro
Este vestea momentului în showbiz-ul românesc! A tot încercat să își ascundă SARCINA și a reușit, însă nu pentru mult timp. S-a aflat! Marea noastră VEDETĂ este ÎNSĂRCINATĂ
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
FANATIK.RO
Ce conțin faimoșii biscuiți petit beurre, de fapt. Românii îi cumpără de ani buni, dar puțini citesc și eticheta
GSP.RO
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
FANATIK.RO
Ce să pui în găluște ca să nu se mai sfărâme la fiert. Vor fi mult mai pufoase și aromate dacă te bazezi pe acest truc
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
Cu cât vine ANAF un Golf din 2004 cu numărul "FBI"
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct