Adevăruri simple despre migrația românilor: „Dacă nu ar fi existat Italia, ne-am fi dat în cap unii altora”. Interviu cu sociologul Remus Gabriel Anghel

Remus Gabriel Anghel și-a luat doctoratul la  Universitatea din Bielefeld, Germania, în 2009. În acest moment este profesor universitar la Departamentul de Sociologie al Facultății de Științe Politice – SNSPA  și cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale. 

În România au existat două valuri migraționiste importante

Libertatea: Unul dintre cele mai semnificative fenomene de după căderea comunismului, cu efecte de lungă durată, este migrația. Tu te ocupi de acest domeniu. Dacă ar fi să facem o cartografiere mică a celor mai importante valuri de migrație, care ar fi ele, așa, în mare? 

Remus Gabriel Anghel: O să discut atât din perspectiva cercetărilor făcute, dar și din perspectiva mea de migrant și persoană reîntoarsă în România după mai mulți ani stați „afară”. Revenind la întrebarea ta, în spațiul public se tot vehiculează ideea de „valuri de migrație” ca o modalitate de a înțelege și privi migrația din România. Aceasta este o descriere valabilă doar pentru două momente ale istoriei recente a României. 

Când spunem „val”, avem și o expresie, „te ia valul”, nu? Ne referim la un impuls atât de puternic, încât mergi înainte, indiferent de consecințe. Așa este și cu migrația, se referă la momente de cotitură, când migrația devine brusc mare, doar că „valul de migrație” tinde să reprezinte în discursul public migrația către țările principale de destinație: Germania, Italia, Spania, Marea Britanie etc., care este o viziune eronată. 

Recomandări

Negocierile trădătorilor din Comandamentul „Vlad Țepeș” cu Moscova. Agent rus: „În mai o să pornească agitație”

– Atunci, te rog să ne explici…

– Astfel, aș propune să discutăm despre migrația din România în funcție de două categorii care sunt adesea trecute cu vederea: vizibilitatea (ceea ce este perceput și discutat public și deci devine „realitatea socială a migrației”) și temporalitatea. 

Există multe erori sau superficialitate de înțelegere a migrației românești tocmai pentru că mult din ceea ce există este invizibil la nivel public sau chiar statistic. O a doua eroare este că tindem să amestecăm diferite perioade fără să ținem cont că vorbim, de fapt, de realități complet schimbate, imposibil de anticipat acum douăzeci de ani, spre exemplu. 

O a treia eroare constă în faptul că avem o imagine prea pozitivă și cumva prezentată eroic a migrației românești când, de fapt, lucrurile sunt oarecum mai banale. De aici, și multe mirări pe care le avem.  

– Care au fost, de fapt, momentele mari?

– Dacă este să mă refer la „valuri”, au existat două momente mari: căderea regimului comunist după 1989 și 2002, anul în care cetățenii români au putut călători în Europa fără vize. Doar atunci, oamenii au lăsat totul în spate și au plecat. 

Recomandări

Trump afirmă că SUA au avut discuții productive cu Putin și că războiul din Ucraina ar putea lua sfârșit. Rugăminte specială pentru liderul rus

În 1989, germanii au lăsat totul în urmă fără să se mai uite îndărăt, dar și mulți cetățeni români care au vrut să meargă tot în Germania. Și în 2002, după 10 ani de criză în care economia țării a fost făcută praf, și când s-a plecat „cu satul”, cum se spune, rapid, către Spania și Italia. Această a doua migrație a devenit vizibilă în statistici abia după câțiva ani, cetățenii români fiind „ilegali” în ambele țări. A fost o migrație care a avut și ceva antecedente, dar a generat o migrație masivă. 

Altminteri, au fost, în general, creșteri incrementale și o serie de momente și factori care au accelerat sau decelerat migrația românilor – creșterea cererii de forță de muncă din Italia și Spania anilor 2000, după cum am spus, criza financiară din 2008-2009, cererea continuă de forță de muncă în Regatul Unit de până la Brexit, iar în ultimii ani, cererea de forță de muncă din Germania. 

O altă imagine distorsionată pe care o avem este aceea că migrația românilor este unidirecțională, din România către vestul Europei. Este o imagine parțială și insuficientă: mobilitatea românilor este multidirecțională, cu schimbări de destinații externe și întoarceri multiple. De aceea, ideea de „val” falsifică cumva complexitatea acestei migrații. 

Recomandări

România a ajuns să importe motorină din Grecia, Israel și Egipt, după ce a oprit fluxurile din Rusia – EXCLUSIV

Dau un exemplu în acest sens: în 2021, în context postpandemic am făcut o analiză și un raport scurt despre procesele de migrație de întoarcere (returnita.wordpress.com) din care a reieșit că aproximativ 12% din populația rezidentă din România (să zicem din circa 19 milioane de persoane) erau persoane care au avut experiență de migrație de mai mult de 6 luni în ultimii 10 ani, iar alți 3% au avut experiență de migrație mai mică de 6 luni. 

Dacă am fi extins intervalul la 15 sau 20 de ani, ar fi reieșit mult mai mult. Ce înseamnă asta? Peste două milioane de cetățeni români sunt într-o formă de întoarcere; ținând cont de dimensiunile mari ale migrației românești, asta explică de ce nu „s-a golit” țara, să zicem așa, în ciuda migrației foarte consistente. Pentru că pur și simplu, oamenii se și întorc și/sau practică un fel de navetism european. Două milioane și mai bine plus cei care sunt deja plecați (mulți iarăși temporar) arată o populație  extrem de mobilă. Acesta este probabil principalul lucru pe care românii l-au câștigat după 1989 – dreptul de a călători și trăi unde vor. 

Motivele pentru care au migrat românii

– De obicei, care sunt cauzele principale? E vorba doar de migrație economică sau, de-a lungul timpului, cauzele au fost diferite? 

– Eram în Milano prin 2004 și moroșenii povesteau o întâmplare hazlie. Plecaseră cu un bus către Italia, iar când au ieșit din țară, un amic de-al lor, văzând curățenia asfaltului din Ungaria, s-a descălțat. Hazul moroșenilor era, de fapt, un haz de necaz – arăta halul în care erau multe localități din țară atunci. 

Transformările prin care a trecut România sunt de-a dreptul uluitoare pentru cineva care a trecut prin toate aceste perioade și nu e lovit de amnezie. Dar sunt transformări inegale și în bine, și în rău. Vom reveni mai încolo și la asta. 

Auzi de multe ori de ce au plecat românii? Răspunsul fiind pentru bani. Este un răspuns superficial și cu care nu avem ce face. De ce? Pentru că, de fapt, nu explică nimic. Ai scris de curând o carte despre anii ’90 și nu cred că trebuie să uităm ce s-a întâmplat atunci.

România era o țară independentă, nu se punea problema să intrăm în Uniunea Europeană, nimeni nu ne voia. În atare context, economia s-a dat de pământ din multiple cauze. Nivelul de trai era la un nivel extrem de scăzut, era practic sărăcie generalizată, inclusiv în orașele care sunt acum considerate „orașe magnet”. 

Al doilea val de migrație de la noi a fost un val al disperării – oamenii nu aveau ce să facă, în zone întregi din țară șomajul fiind practic generalizat. Cum spunea unul dintre moroșenii cu care tot discutam mai demult, „dacă nu ar fi existat Italia, ne-am fi dat în cap unii altora”. 

Din punct de vedere economic însă trebuie să menționăm un lucru important – oamenii nu pleacă doar pentru că vor sau sunt economic constrânși să plece, ci, de fapt, cineva are nevoie de munca lor altundeva. Aceasta este cauza principală a migrației economice a românilor, nu doar cauzele economice din țară.

– Întotdeauna sunt în joc doar cauze economice sau sunt și altele în cazul nostru?

– Pe de altă parte, nu doar considerentele economice sunt cauza principală a motivației de a pleca – calitatea patronilor din România, de care mulți se plângeau și se plâng chiar și astăzi, viața în general mult mai grea, serviciile publice de slabă calitate, în cazul romilor – discriminarea cotidiană la care sunt supuși; și lista poate continua. Migrația însemna și dorința de cunoaștere a Vestului, studii, spirit de aventură, sau încercarea de a scăpa din relații de gen inegale și/sau constrângătoare. 

De-a lungul anilor, economia a evoluat, iar din multe zone, migrația nu mai este necesarmente singura opțiune de viață. Însă inegalitatea flagrantă dintre regiuni și localități își spune cuvântul. Sunt zone întregi și multe localități unde „nu ai ce să faci”, de aceea pleci în vestul Europei, unde este mai fezabil să ajungi decât să pleci la București, Cluj sau Oradea, unde și așa este totul scump. 

Dar dincolo de inegalitatea flagrantă, oamenii pleacă, precum am spus, pentru o multitudine de cauze. Însă, cum am mai spus, ei se și întorc și chiar în număr mare. De aceea, a pune în context temporal migrația românilor este important, pentru că aceasta este jalonată de două paradoxuri. La început (anii 2000), migrația era mai precară și dificilă, dar migranții s-au îmbogățit rapid; în ultimii ani, migranții au drepturi mult mai multe, dar sunt relativ săraci (sau chiar săraci). Acestea sunt paradoxuri gemene. 

Migrația, un proces de transformare socială

– Mult timp, la noi, această migrație economică a fost văzută cumva ca o supapă: un soi de sursă de venit nu doar pentru familii, ci și pentru economia în ansamblu. Putem vorbi de efectele pozitive ale acestei migrații? Dar dacă privim din alt unghi: care ar fi efectele ei negative? Eu văd o întreagă generație crescută fără unul dintre părinți, de exemplu. Cum afectează asta societatea?

– Migrația este principalul proces de schimbare socială a României. Un moment unic în istorie, în care fiecare român cunoaște vestul Europei nu doar din manuale, pur și simplu călătorind și trăind acolo. 

Sunt și multe schimbări atitudinale și valorice, partea cea mai bună este că migranții români pot compara autoritățile și serviciile publice din România cu cele din afară; aspirațiile lor s-au schimbat.

Au existat și discuții despre potențialul de dezvoltare al migrației, dar viziunilor optimiste le lipsește o viziune critică, pentru că, de fapt, este un potențial limitat. La fel, diaspora a fost considerată ca „aducând” sau conducând la mai multă democrație și militând pentru autorități mai responsabile; doar că diaspora este și conservatoare, nu neapărat tolerantă. Multe dintre aceste lucruri au fost cumva exagerate în analize. Sunt deci multe efecte pozitive, dar aici aș vrea să discut mai degrabă de cele negative. 

Jumătate de țară este aproape golită, în care nu mai sunt mulți tineri. Iar banii se bagă tot în orașele mari și prospere. De aici și frustrarea oamenilor. Mare parte din migrația românească este migrație de muncă, 80 și ceva la sută. Nu vorbim despre migrație înalt calificată, ci cu calificări relativ scăzute, persoane care fac muncile de jos din țările europene. 

Am vorbit despre temporalitate. Accepți statutul de migrant, de „european de mâna a doua”, „cu inima mai ușoară”, atunci când știi că merită. Mulți s-au integrat mai bine de-a lungul timpului și au avut ascensiune socială, dar foarte mulți, sau poate cei mai mulți, nu. 

– Când merită însă un statut inferior de migrant? 

– Păi, îți faci o casă într-un an, să spunem, cum era în anii 2000, îți ții copiii la facultate, îți ajuți părinții cu bani de medic. Fac aceeași muncă să zicem 15 ani. Și îți dai seama că banii tăi nu prea mai valorează mare lucru în țară, copiii trebuie și ei să plece ca să poată trăi și chiar lucrezi împreună cu ei, iar când mergi acasă, nu mai ești „cel mai tare” din sat, alții deja se descurcă. 

Sentimentul de precaritate, de „loser” se dezvoltă treptat. Cei de la putere nu fac nimic în localitatea de unde vii sau măcar în regiune, sau fac de „florile mărului”; tot auzi la televizor de Cluj și Oradea, unde se trăiește bine (deși astea sunt povești de marketing), dar la tine, nimic nu se întâmplă, iar toți banii tăi câștigați afară sunt oricum investiți acolo. Localitatea ta e aproape părăsită, nici nu prea mai ai cu cine să te vezi.

Dezarticularea socială care a apărut după 2000 în multe localități este cea mai dureroasă consecință a migrației în masă și eu, sincer, nu văd soluții realiste la acest fenomen. Multe dintre localitățile din România sunt mai rău decât erau în timpul comunismului, pentru că oamenii nu au oportunități și nici speranță. De aceea, mulți sunt și nostalgici, măcar înainte trăiau împreună cu rudele lor. 

Copiii lor au putut avea o viață mai bună, dar ceea ce se uită adesea este că există și costuri sociale ale migrației, că relația dintre părinți și copii se schimbă, iar studiile au tot analizat aceste efecte și ce înseamnă să trăiești la distanță. 

– În prima perioadă, mulți dintre primele valuri de migranți investeau în case. În ultima perioadă – dar fenomenul e mai vechi – aceste investiții se pare că s-au stopat. Asta înseamnă o schimbare de strategie? Asta înseamnă că nu se vor  mai întoarce?

– Explicația principală este dată de paradoxurile pe care le-am enunțat. Migranții români nu mai pot să realizeze din remiteri ce realizau acum 20 de ani chiar din munci mai precare. Salariile lor au rămas cam la fel, iar costurile au crescut masiv în România. Pe de altă parte, mulți trăiau cu mitul întoarcerii. Doar că, în ciuda faptului că România a crescut economic, ei nu se pot întoarce, pentru că, așa cum spuneam anterior, „nu mai e nimic” în zona lor de origine. 

Germania și nordul Europei, noile destinații

– De-a lungul timpului, cam știm care au fost țările de destinație cele mai atractive pentru români. Ele s-au mai schimbat? Care ar fi acum cele foarte atractive?

– Ceea ce vedem în ultimii ani este creșterea migrației către țările nordice și mai ales Germania, țara cu cea mai complexă, veche și substanțială migrație din România, o istorie care are deja 80 de ani. Migrația către țările din sudul Europei pare să nu mai fie interesantă pentru români.  

– Spune-mi, te rog, cum s-a schimbat în ultima epocă și ce a apărut nou la acest capitol? Migrațiune temporară? Ce e nou în acest fenomen?

– Senzația mea este că munca temporară oferă din ce în ce mai puține beneficii datorită și scăderii relative a valorii remiterilor în contextul românesc, însă probabil acest tip de migrație va mai continua tocmai din cauza inegalității pe care am menționat-o, nu se știe însă pentru cât timp. Intuitiv, pot spune că migrația de mari dimensiuni a românilor s-a domolit, dar evoluția din ultimii ani din Germania arată totuși o creștere constantă. Studiile de migrație, în general, au capacitate limitată de a prezice, de aceea nu m-aș aventura cu estimări.   

– Recent am văzut că a scăzut foarte mult numărul diasporei românești din Spania. E un semn că se întorc sau ei se mută în altă parte?

– Poate fi și un fenomen statistic aparent, mulți români și-au luat cetățenia spaniolă și de aceea pot să nu mai apară în statistici; dar mulți au și plecat către alte destinații sau au revenit. La fel este și în Germania, să știm exact câți foști sau actuali cetățeni români sunt. Trebuie să luăm statisticile ca mecanisme aproximative de a estima migrația, ele sunt limitate. 

Statul român nu are o strategie de a readuce migranții înapoi

– Spune-mi, te rog, de ce intenția de plecare a celor tineri e în continuare foarte ridicată? Eu am trecut prin multe licee – de la cele private, scumpe, la cele de clasă de mijloc și cele de periferie – și peste tot văd o intenție de plecare tare ridicată. România nu mai e o țară săracă, și totuși se pleacă. De ce? Mai ales când vorbim de cei foarte tineri…

– Sunt două lucruri de spus aici. Tendința de emigrare poate însemna emigrare (care, cum am spus, este multicauzală și complexă); migrația este un fenomen normal și este bine când oamenii pleacă, dar este și mai bine când se întorc. 

Alteori însă înseamnă pur și simplu nemulțumire și frustrare. Și ceea ce e cel mai greu de câștigat și mai rău dacă e pierdut este încrederea și speranța oamenilor. Cred că în multe zone și pături sociale se petrece acest fenomen. Oamenii nu pleacă neapărat, dar se gândesc să plece. 

Am observat asta în „orașe-magnet” (unde și eu locuiesc), „vândute” ca minunile României contemporane, oameni care vor să plece de acolo. Un studiu de acum 2 ani a scos la iveală un aspect extrem de surprinzător și de important, că migranții din diaspora vor un stat social mai puternic. Asta spune multe, nu vor un stat minimal, ci unul performant. 

– Apropo: cei care pleacă se vor mai întoarce? Sau cine se va mai întoarce? Ce putem învăța din experiența altor state? 

– Am menționat că migrația de întoarcere este foarte importantă, însă problema constă în ce face statul român cu toată această experiență. Aici este, de fapt, partea cea mai problematică a migrației românești. 

Statul român mimează responsabilitatea și implicarea, iar susținerea migranților români este mai degrabă declarată decât reală. Nu există politici publice semnificative și finanțări serioase, nu avem nici măcar un institut care să studieze migrația, finanțările sunt doar europene, iar unele sunt greșit construite. Mai mult decât atât, nu doar că România este enorm de inegală, dar fondurile europene care ar trebui să reducă inegalitatea mai degrabă o accentuează. Este un mecanism extrem de prost, de fapt, iar comuniștii au fost în anumite privințe mai inteligenți decât ce avem acum din punctul de vedere al politicii dezvoltării, pentru că au avut în vedere o politică populațională. De exemplu, au construit industrie în toată țara și au dezvoltat navetismul de distanță mică, politică ce a fost eficientă pentru populația României.

Acum avem o politică neoliberală care generează frustrare socială. De aceea, fenomenul AUR în diaspora nu este o surpriză. Cine are dubii, să meargă în Hunedoara, sudul României, din Mehedinți până la Călărași – realitatea materială a oamenilor trăind în multe asemenea zone arată deprimant. 

Orice proces de emigrare antrenează procese de întoarcere. La noi, după cum am spus, întoarcerea este semnificativă; dar nu este vizibilă și de aceea nu este conștientizată ca fiind atât de importantă (precum este, de fapt). 

Dacă nu ar fi migrația de întoarcere, România ar avea nevoie, cred, de cel puțin încă un milion de muncitori migranți din Asia. Am văzut că ai făcut un interviu pe această temă, pentru care te felicit. Este foarte bine că au început să vină migranți, dar cifrele sunt încă modeste; dar România ar trebui să aprecieze și să facă ceva pentru cei care revin sau au revenit, a căror contribuție la PIB este, de fapt, foarte mare. Suntem încă o țară de emigrare, iar acest lucru trebuie conștientizat și este posibil să devenim în curând și țară cu imigrație semnificativă, cumva după modelul polonez. 

Foto ilustrativ: Shutterstock

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro