Adi a murit după ce a căzut cu TIR-ul într-un râu din Elveția: „Era un băiat bun, plăcut de toată lumea”

Comentează
Un colaj din trei fotografii: în stânga apare un bărbat în vârstă îmbrăcat într-un tricou gri și pantaloni scurți, aflat pe un dig. În dreapta sus apare o macara galbenă ridicând un camion, iar imaginea din dreapta jos arată o operațiune de salvare subacvatică nocturnă.

Un șofer de TIR în vârstă de 68 de ani, identificat drept Adi E., și-a pierdut viața, vinerea trecută, după ce după ce camionul său a rupt balustrada unui pod din orașul Winznau din cantonul Solothurn, Elveția, și s-a prăbușit în apele râului Aare.

„Adi a fost un om bun, apreciat de toată lumea”

Pe podul peste Aare au rămas, în locul accidentului, doar o plasă de protecție albastră, lumânări aprinse, un fular și o șapcă a FC Basel, semne ale tragediei produse vineri în orașul Winznau, în Elveția.

Atunci, camionul condus de Adi a părăsit carosabilul de pe Gösgerstrasse, a rupt balustrada podului și a căzut în apă. După ore de intervenție, pompierii au reușit să scoată trupul fără viață al șoferului de de TIR.

Bărbatul de 68 de ani era pensionat, dar continua să lucreze part-time ca șofer de camion

Conform publiației Blick, parte a grupului Ringier, victima este Adi E., în vârstă de 68 de ani.

Informația a fost confirmată de patronul unei companii de construcții și transport din Solothurn, care a vorbit sub protecția anonimatului: „Adi a condus pentru noi acum zece ani, apoi a plecat, iar în urmă cu circa un an s-a întors”.

Bărbatul era pensionat, dar continua să lucreze part-time ca șofer de camion.

Mai avea și o afacere proprie în Innerschweiz. Era, în același timp, un mare fan FC Basel, un detaliu vizibil și în obiectele lăsate pe pod în memoria lui.

Camionul fusese verificat tehnic în septembrie

Accidentul a avut loc vineri, cu puțin înainte de ora 15. Adi E. își încheiase ultima cursă a zilei și se întorcea din Olten spre Winznau, a precizat patronul firmei. „Drumul este drept în zona podului”, a spus el, adăugând că vehiculul fusese verificat tehnic în septembrie.

„Poate a avut o problemă medicală”, a continuat bărbatul, subliniind că doar investigațiile oficiale pot clarifica exact ce s-a întâmplat.

Procuratura cantonului Solothurn a transmis, la solicitarea Blick, că nu există încă un răspuns privind cauza accidentului: „Ancheta este în desfășurare”.

Operațiune masivă de salvare după accident. Podul peste Aare, redeschis abia dimineața

Intervenția de salvare a fost masivă, curenții puternici îngreunând extragerea vehiculului. Abia la ora 2.30, două macarale de 60 de tone au reușit să ridice camionul cu benă termică și să îl aducă pe pod.

După repararea șoselei și a parapetului, circulația a fost reluată sâmbătă dimineața, la ora 5.45.

Patronul firmei spune că nu a rămas până la finalul operațiunii. „Ce s-a întâmplat este nespus de trist”, a spus el. „Adi a fost un om blând, foarte apreciat și îndrăgit de toți”.

El povestește că s-a întâlnit cu șoferul chiar în dimineața accidentului, în curtea firmei: „Mi s-a părut într-o stare bună”. „Pentru noi este o pierdere uriașă”, a mai transmis, cu voce stinsă, angajatorul lui Adi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Cătălin Măruță prezintă emisiunea „Furnicuțele” la Antena 1 | Foto: captură YouTube
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Frunicuțele” pe Antena 1
Radu Mazăre Jr despre Andreea Popescu
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Frunicuțele” pe Antena 1
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!