Un tânăr în vârstă de 17 ani din Pitești a fost prins în timp ce fura o bancă amplasată pe domeniul public din oraş. Agenții au primit o reclamaţie de la un cetăţean care l-a văzut pe adolescent în timp ce căra banca, a anunțat sâmbătă, 6 ianuarie, Primăria Pitești, potrivit news.ro.
Incidentul a avut loc vineri seară, iar banca a fost luată dintr-o zonă din cartierul Trivale.
Primăria Piteşti a precizat, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a instituției, că poliţiştii au intervenit după ce un localnic a anunţat că un tânăr cară o bancă pe stradă.
"Un tânăr de 17 ani, din satul Ciocănăi, elev la Liceul Tehnologic Dacia din Piteşti, a fost surprins de patrula poliţiei locale în timp ce căra o bancă, vineri, 5 ianuarie, în jurul orei 20:15, pe şoseaua Piteşti-Băbana", au transmis reprezentanții Primăriei.
"Tânărul a fost reţinut în apropierea Grădinii Zoologice, în urma unei sesizări făcute de un cetăţean piteştean, care a observat cum banca era cărată în intersecţia străzilor Trivale şi Schitului, realizând că este un act de vandalizare", mai spun reprezentanții instituției.
Dosarul a fost preluat de către poliţiştii de la Secţia 3 Piteşti.
Foto: Primaria Municipiului Pitesti / Facebook.com
Narcisu 06.01.2024, 19:29
Tânăr și cu apucături de hoțoman de bănci.??
Perrrkele 06.01.2024, 19:30
P ecine să mai prindă şi poliţia română decât pe amărâtu ăsta?!
MoSi202 06.01.2024, 20:17
Doamne,dar ce dorea să facă cu acea bancă?
asdqaz 06.01.2024, 20:30
avea nevoie de banca in apartament
DoarDiviziaB 06.01.2024, 20:45
pentru un astfel de specimen inchisoarea este un lucru prea bland.