Adriana Nedelea LA FIX | Ministrul Culturii, despre includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO: ”Dacă interesul statului spune să nu reluăm procedura, asta nu înseamnă un dezastru”

Comentează
Arhiva foto

Neincluderea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO nu înseamnă un dezastru pentru această zonă, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, la Adriana Nedelea LA FIX. Potrivit acestuia, patrimoniul de aici se află deja sub protecția legii, iar în prezent autoritățile se află în ”faza de documente” pentru reabilitarea zonei.

”Există o procedură în derulare, care a fost suspendată, această posibilitate de a fi reluată va expira la anul, pe 1 februarie, nu anul acesta”, a declarat ministrul, referitor la demersul de înscriere a Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO.

”Patrimoniul de la Roșia Montană este deja sub protecția legii și, indiferent dacă va intra sau nu în patrimoniul UNESCO, acolo există o procedură, există niște pași concreți de protejare, indiferent de politica guvernului”, a spus Bogdan Gheorghiu.

Deocamdată, Ministerul Culturii a cerut puncte de vedere de la celelalte ministere implicate.

”Așteptăm punctul de vedere al altor ministere direct implicate în problematică, este vorba de o decizie pe care trebuie să și-o asume guvernul, pentru că implică mai multe componente, inclusiv juridice.

Am trimis notificări prin care cerem puncte de vedere de la Ministerul Justiției, Ministerul de Externe, Ministerul Economiei și Ministerul de Finanțe, care reprezintă statul român în acest proces cu firma canadiană”, a precizat Gheorghiu.

Potrivit ministrului, Roșia Montană va intra, în cele din urmă, sub protecția UNESCO, indiferent de interesele actuale ale statului român.

”Această procedură va fi, mai devreme sau mai târziu, finalizată. Dacă interesul statului român va spune astăzi că nu trebuie să reluăm această procedură din diferite motive, asta nu înseamnă un dezastru pentru Roșia Montană. Acest patrimoniu este deja sub protecția legii”, a spus ministrul la Adriana Nedelea LA FIX.

Ministrul Culturii: ”Neincluderea în patrimoniul UNESCO nu înseamnă lăsarea în paragină a Roșiei Montane”

Bogdan Gheorghiu a precizat că nu știe nimic despre teama celor de la ministerele de Finanțe și de Justitiție de a nu pierde procesul cu RMGR. Aceștia nu ar fi de acord cu includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO pentru că România ar risca astfel să piardă circa 4,5 miliarde de dolari, daune cerute de Gabriel Resources.

”Suntem în starea de documente, comunicăm cu avocații care reprezintă România în acest proces”, a spus ministrul.

Pe de altă parte, Gheorghiu a declarat: ”Nereluarea procedurii de includere în patrimoniul UNESCO, nu înseamnă lăsarea în paragină a Roșiei Montane”. Ministrul a precizat că există proceduri prevăzute de legislația internă pentru protejarea zonei.

Proiectul minier Roşia Montană a fost blocat în 2013, în urma protestelor masive din Bucureşti. Firma care încearcă să obţină acordul pentru începerea exploatării cere de la statul român despăgubiri de peste 4 miliarde de dolari din această cauză.

De teamă să nu piardă procesul, Guvernul nu vrea să înscrie Roşia Montană în patrimoniul mondial şi amână luarea unei decizii. Autorităţile spun că situl poate fi conservat între timp şi din fonduri naţionale, până când va ajunge în patrimoniul UNESCO.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
06:45
Rusia a atacat Kievul cu drone cu propulsie cu reacție. 7 oameni au murit, 120 au fost rănite și un bloc cu 9 etaje a fost mistuit de flăcări
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
06:18
Donald Trump declară că nu regretă războiul cu Iran: „Dacă ar trebui să o iau de la capăt, aș proceda exact la fel”
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
TRENDING
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate