Adriana Săftoiu, votată în Parlament la șefia TVR. Robert Schwartz, noul director al Radioului Public

Comentează
Adriana Săftoiu și Robert Schwartz

Adriana Săftoiu a fost votată miercuri, 26 noiembrie, de plenul comun al Parlamentului, în funcţia de preşedinte director general al Societăţii Române de Televiziune iar Robert Schwartz a fost votat de Parlament la şefia Radioului Public.

Adriana Săftoiu, care l-a înlocuit pe Dan Turturică, a primit 230 de voturi pentru şi unul împotrivă. Robert Schwartz, care l-a înlocuit pe Răzvan Dincă, a primit 241 de voturi pentru şi 2 contra. Votul a fost secret, cu bile. AUR a părăsit sala şi nu a votat. Libertatea a anunțat în premieră că Adriana Săftoiu va fi aleasă președinta TVR.

Mandatele celor doi sunt de 4 ani.

În vârstă de 58 de ani, Adriana Săftoiu este originară din Dej. În 1993, a absolvit Facultatea de Litere, secția română-spaniolă, la Universitatea București. Ea a fost jurnalistă în perioada 1993-1998 la agențiile de știri Rompres (Agerpres) și Mediafax. Din 1998 până în 2000 a fost purtătoare de cuvânt a Guvernului condus de Radu Vasile. Apoi, între 2000-2001, a fost director de cabinet la Ministerul Transporturilor. Între 2001-2004, Săftoiu a fost directoarea de presă a Partidului Democrat, condus atunci de Traian Băsescu. În 2004, a fost aleasă deputat. Din 2004 și până în 2007 a fost purtătoarea de cuvânt a președintelui Traian Băsescu. În perioada 2008-2012, a fost deputat PNL, dar în decembrie 2012 a fost exclusă din Partidul Național Liberal.

Născut în 1956 la Sibiu, Robert Schwartz a absolvit Germanistica la Universitatea din București cu nota maximă și a colaborat încă din studenție cu redacțiile germane ale Radioteleviziunii Române. A lucrat ca profesor și în 1990 a devenit primul director ales al Liceului German din București după Revoluție. Stabilit în Germania din 1991, Schwartz s-a alăturat Deutsche Welle în 1992, parcurgând mai multe funcții până la cea de director al departamentului în limba română. În 2012, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor pentru contribuția sa la relațiile româno-germane. Între 2020 și 2023 a coordonat proiectul DW „Sinti și romi în Europa”, iar după pensionarea din 2023 continuă să activeze ca jurnalist independent. De asemenea, Robert Schwartz este membru al unor organizații academice și culturale importante, iar în 2023 a fost ales președinte al Societății Germano-Române din Berlin.

Amintim că, potrivit negocierilor din coaliție, PNL a dat șefia TVR (Adriana Săftoiu), USR a dat șefia Radioului public (Robert Schwartz), iar PSD va da șefia Autorității Electorale Permanente (Adrian Țuțuianu).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o actiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!