Născut pe 13 iulie, bucureşteanul Cristian N. a crezut mereu că eu ghinionist. Şi asta mai ales după câte necazuri s-au întâmplat în ultima vreme în viaţa lui. S-a căsătorit la 28 de ani cu o femeie care avea deja un copil, dintr-o altă casnicie. După 17 ani petrecuţi împreună, acum cinci luni, soţia l-a înşelat şi apoi l-a părăsit pentru un alt bărbat, de 55 de ani. Femeia i-a luat şi cei 10.000 de lei pe care el îi împrumutase de la bancă şi maşina, pe care tot el trebuie să o achite.
Ajunsese la limită cu banii lună de lună. Avea săptămâni în care nu ieşea din casă decât pentru a merge la serviciu, de frica să nu cheltuiască ceva. Mânca la cantina de la lucru şi acasă îşi cumpăra supă la plic. „Abia reuşeam de la un salariul la celălalt să îmi plătesc întreţinerea pentru apartamentul cu două camere în care locuiesc”, ne-a mărturisit Cristian. Totul până când la un moment dat s-a dus la o casă de pariuri, unde obişnuiau să meargă şi prieteni de-ai lui. Nu mai jucase până atunci, dar ştia că nu mai are nimic de pierdut. E adevărat că spera, în adâncul sufletului să câştige câţiva bănuţi, ca să-şi mai poată reveni cu datoriile. A jucat la aparate câteva luni, până într-o zi când s-a trezit că o miză de doar 1, 25 de bani i-a adus premiul cel mare: peste 175. 000 de euro. „Nu mi-a venit să cred că tocmai eu eram norocosul care a câştigat Mega Jackpotul. Mi se pare că trăiesc o minune”, ne-a spus Cristian N. Bărbatul ne-a declarat că vrea să folosească aceşti bani pentru a-şi achita toate datoriile, pentru a-şi renova apartamentul cu două camere în care locuieşte şi pentru a-şi opera mama, cea care i-a fost alături în toată perioada neagră din viaţa sa.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.