El a dezminţit astfel acuzaţia adusă luni de serviciul de informaţii externe al Rusiei, care a susţinut că ucrainenii ascund în centralele arme aduse din Occident.

Kievul respinsese deja printr-un oficial de rang înalt afirmaţia Moscovei.

Grossi a arătat că AIEA a stabilit o prezenţă permanentă în toate centralele atomice ucrainene. El a anunţat totodată că a ordonat marţi inspecţii pentru identificarea unor eventuale arme în interiorul acestor obiective, iar „rezultatul acestor inspecţii a fost negativ”.

Directorul a reamintit că este pentru a doua oară când agenţia a fost în măsură să dovedească falsitatea unor acuzaţii privind ilegalităţi şi pericole în centralele nucleare din Ucraina.

Primele afirmaţii de acest gen se refereau la crearea unei „bombe murdare”, un tip de armă care răspândeşte materiale radioactive cu ajutorul unei explozii convenţionale.

„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Playtech.ro

Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Viva.ro

Cabană din Făgăraș, lovită de o avalanșă puternică. Valul de zăpadă a acoperit mașinile turiștilor și a pătruns în unele camere
Observatornews.ro
Cabană din Făgăraș, lovită de o avalanșă puternică. Valul de zăpadă a acoperit mașinile turiștilor și a pătruns în unele camere
O tânără a fost filmată mergând pe stradă complet goală. Afară erau temperaaturi negative
Știrileprotv.ro
O tânără a fost filmată mergând pe stradă complet goală. Afară erau temperaaturi negative
Omul care a făcut copilăria mai frumoasă multor generații de români s-a stins brusc. Ion Popescu-Gopo a murit chiar în fața fratelui său
FANATIK.RO

Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscop 5 februarie 2023. Balanțele ar putea interpreta greșit anumite evenimente și să devină nervoase sau frustrate, din acest motiv
HOROSCOP

CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?
PUBLICITATE