Decizia lui Volodimir Zelenski de a-l demite pe Fedorov a generat un val de critici

Mîhailo Fedorov, numit ministru al Apărării în ianuarie 2026, a fost eliberat din funcție la mijlocul lunii iulie, în urma unei remanieri guvernamentale neașteptate. Decizia a generat un val de critici, mai ales că motivele oficiale oferite de administrația prezidențială au rămas neclare.

„Nu-mi place când se iau decizii, iar apoi nimeni nu poate explica de ce au fost luate”, a declarat Oleksandr, un specialist IT în vârstă de 40 de ani.

Val de proteste la Kiev, după ce Volodimir Zelenski l-a demis pe ministrul Apărării, Mîhailo Fedorov
„Nu ne grăbim. Suntem aici ca să rămânem. Nu avem de ales”, a spus Irina, o femeie de afaceri prezentă la protest. Sursa foto: Getty Images

De ce l-ar fi demis Volodirmir Zelenski pe ministrul Apărării

Într-un prim răspuns, Zelenski a justificat demiterea lui Fedorov printr-un presupus conflict cu fostul comandant-șef al armatei, Oleksandr Sîrski. Cu toate acestea, Sîrski a fost la rândul său destituit o săptămână mai târziu, pe fondul presiunilor publice cauzate de criză.

Pe de altă parte, se vehiculează tot mai des că adevăratul motiv al demiterii lui Fedorov ar fi legat de încercările sale de a combate corupția din sectorul apărării. Într-un interviu recent, fostul ministru ar fi sugerat această posibilitate, fără a oferi însă detalii. Totodată, suspiciunile legate de corupție ar fi contribuit la alimentarea tensiunilor dintre Fedorov și alți oficiali guvernamentali, mai precizează sursa citată mai sus.

Val de proteste la Kiev, după ce Volodimir Zelenski l-a demis pe ministrul Apărării, Mîhailo Fedorov
Mii de ucraineni au protestat împotriva deciziei lui Zelenski la Kiev. Sursa foto: Getty Images

Ucrainenii au protestat la Kiev împotriva deciziei lui Volodimir Zelenski

Mii de ucraineni au protestat împotriva deciziei lui Zelenski. Protestatarii s-au adunat pe artera Hreșciatîk, în centrul Capitalei, scandând lozinci precum „Poporul este puterea”. Organizatorul manifestației, Dmîtro Koziatînski, veteran al armatei, a declarat că Zelenski ar trebui să-i acorde lui Fedorov un an pentru a implementa reformele din sectorul apărării.

„Nu ne grăbim. Suntem aici ca să rămânem. Nu avem de ales”, a spus Irina, o femeie de afaceri prezentă la protest.

Pe cine a numit Volodimir Zelenski ministru interimar al Apărării

În locul acestuia, Zelenski l-a numit ministru interimar al Apărării pe Evhenii Hmara, fost șef al Serviciului de Securitate al Statului (SBU). Conform legislației ucrainene, această funcție trebuie ocupată de un civil.

Val de proteste la Kiev, după ce Volodimir Zelenski l-a demis pe ministrul Apărării, Mîhailo Fedorov
Schimbarea de la conducerea Ministerului Apărării vine într-un moment critic, Ucraina intensificând atacurile asupra țintelor militare și energetice din Rusia. Sursa foto: Getty Images

Unii cetățeni se întreabă dacă victoria războiului poate fi obținută fără o reformă tehnologică a sistemului militar postsovietic, susținută de Fedorov, potrivit sursei citate mai sus.

Matteo Mecacci, director al Institutului de Politică Europeană din Kiev, consideră că situația necesită o abordare strategică.

„Soluția (n.r. pentru Zelenski) probabil nu se poate limita la o altă decizie privind personalul, iar reînnoirea mandatului lui Fedorov pare acum puțin probabilă. Prin urmare, accentul trebuie pus pe o gestionare eficientă a crizei”, a declarat acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.