Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a transmis luni, 26 septembrie, că cele 51.000 de cutii de Miostin care conțin substanța activă Neostigmină vor fi livrate în cursul acestei săptămâni spitalelor din România, scrie news.ro. Astfel, vor putea fi reluate operațiile non-urgente la Spitalul Județean Constanța, care au fost suspendate din 23 septembrie.
„Având în vedere faptul că în prezent, în România, cu substanţa activă metilsulfat de neostigmină nu mai este autorizat niciun alt medicament, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), înţelegând impactul produs pe piaţa farmaceutică de lipsa acestuia, va sprijini fabricantul, în limita prevederilor legale, pentru depăşirea acestei situaţii şi asigurarea disponibilităţii produsului în România”, a precizat ANMDMR.
Potrivit producătorului, Zentiva, cele 51.000 de cutii de Miostin vor ajunge spitalelor pentru 90 de zile.
Anunțul vine după ce Spitalul Județean de Urgență Constanța a transmis la finalul săptămânii trecute că nu mai operează decât urgențele, pentru că stocul de Neostigmină, substanță folosită pentru trezirea din anestezie a pacienților, s-a diminuat.
Contactat sâmbătă, 24 septembrie, de Libertatea, ministrul Alexandru Rafila a explicat că problema a fost a producătorului de medicamente Zentiva și că ministerul va declanșa o procedură specială pentru a aproviziona spitalele cu medicamentul necesar.
Compania Zentiva, care produce medicamentul Miostin cu substanța activă Neostigmină, a confirmat duminică, 25 septembrie, că a avut probleme care au cauzat întreruperea temporară a producției, dar a susținut că a produs o cantitate care va ajunge spitalelor timp de trei luni.