Pope circulă prin zonele aglomerate din oraș, în special cele de transport în comun, petrecându-și cea mai mare parte a timpului în trenuri și autobuze.

El a povestit că poate identifica și reține un suspect chiar și dacă au trecut ani de când i-a văzut prima oară fotografia.

Recordul lui este de 17 suspecți într-o singură zi.

„Este ceva imposibil de explicat, practic e doar un instinct că este persoana căutată. Din fericire, de peste 2.000 de ori s-a dovedit că am avut dreptate”, a spus, modest, ofițerul britanic.

La un moment dat, el a recunoscut un bărbat care lua masa într-un restaurant, în timp aștepta să să facă verde la semafor.

Pope spune că se „updatează” de fiecare dată când apare o nouă persoană pe lista celor urmărite de autorități.

Agentul a luat și un premiu în 2018, după ce a depistat 1.000 de suspecți în cinci ani.

Ofițerul este doar unul dintre cei 20 de membri ai Asociației „Super Recogniser”, un organism din care fac parte agenți cu capacități excelente de memorare. Asociația militează pentru ca „disciplina” să fie recunoscută ca o ramură a criminalisticii.

Citeşte şi:

VIDEO | Autorităţile americane au identificat autorul exploziei din ziua de Crăciun, în Nashville

Violența din teribilism între tineri, ignorată de autorități! Doi adolescenţi l-au ars de viu pe un tânăr, după ce l-au bătut ore în şir

Șeful psihiatrilor din UK: criza COVID e cea mai mare amenințare pentru sănătatea mintală de la al Doilea Război Mondial încoace

„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
PARTENERI - GSP.RO
„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Playtech.ro
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Directoarea şcolii 178 din cartierul bucureştean Pajura şi soţul ei, preotul Costel Paizan, au murit arşi de vii în casă, în timpul furtunii
Observatornews.ro
Directoarea şcolii 178 din cartierul bucureştean Pajura şi soţul ei, preotul Costel Paizan, au murit arşi de vii în casă, în timpul furtunii
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
HOROSCOP
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Știrileprotv.ro
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Când merită să îți plătești creditele în avans
PUBLICITATE
(Publicitate) Când merită să îți plătești creditele în avans