Aglomeraţie pe DN1, acolo unde pe sensul dinspre Brașov, s-au format coloane de maşini, iar poliţiştii recomandă o rută alternativă.
Poliţiştii recomandă şoferilor care circulă pe DN1, Valea Prahovei, pe sensul dinspre Braşov, să circule pe ruta alternativă Săcele - Cheia - Ploieşti, în condiţiile în care traficul pe DN1 este intens şi s-au format coloane de maşini.
Potrivit Centrului Infotrafic, duminică traficul rutier este intens pe DN1, pe Valea Prahovei.Pe sensul de mers dinspre Braşov există coloane de maşini la intrarea în Comarnic dinspre Predeal şi între Buşteni şi Sinaia.
Şoferii care circulă pe relaţia Braşov – Ploieşti pot folosi ruta alternativă Săcele –Cheia –Ploieşti, pe care, până acum, nu au apărut probleme de trafic.