„În acest moment, timpii de așteptare pentru Vama Nădlac 2, sensul de ieșire spre Ungaria, sunt de 90 de minute. Este ceva perfect normal, suntem în sezon estival, se apropie minivacanța de Sfânta Maria, așa că mulți români aleg să își petreacă vacanța în străinătate și, totodată, sunt și cetățeni români care se întorc în țările unde lucrează, în străinătate. Deci, traficul este normal pentru această perioadă”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad pentru Libertatea.

În acest context, recomandările autorităților sunt ca oamenii să folosească și celelalte puncte de frontieră deschise la frontiera româno-ungară, nu doar Vama Nădlac 2.

„Vă dau un exemplu. Acum avem, pe sensul de ieșire spre Ungaria, la Vama Turnu, timpi de așteptare de numai 10 minute. Românii mai pot folosi Vama Cenad sau Vama Vărsand”, a adăugat Andrei Dincă, oficial al Poliției de Frontieră Arad.

Autoritățile au mai precizat că apelează la înțelegerea celor care tranzitează granița spre Ungaria și că personalul poliției de frontieră a fost suplimentat, controalele sunt simplificate, dar este greu de făcut față „valului imens de sute de mașini care vin de pe autostradă în acelasi timp”.

Reportaj Libertatea la punctul pe unde fug rușii în Finlanda, înainte ca și aici să se închidă granița: „Mama este fan absolut al lui Putin, dar mi-a zis să plec din țară”
Recomandări

Totodată, Poliția de Frontieră a transmis că verificarea documentelor se face în echipă mixtă româno-maghiară și durează sub un minut, în funcție de câte persoane sunt în mașină.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Anunțul șocant făcut de Poliție după ce Anamaria Prodan și Reghecampf s-au luat la bătaie. Mărturie uluitoare. „Mi-a fost milă să-l calc în picioare!”
GSP.RO

PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Playtech.ro
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Viva.ro

Filmul unei răzbunări: Neîmpăcat cu despărţirea, un bărbat şi-a împuşcat rivalul în dragoste pe o stradă din Baia Mare, chiar în faţa femeii iubite
Observatornews.ro
Filmul unei răzbunări: Neîmpăcat cu despărţirea, un bărbat şi-a împuşcat rivalul în dragoste pe o stradă din Baia Mare, chiar în faţa femeii iubite
VIDEO | Avionul din care au căzut bucăți de metal, la scurt timp după decolare. A lăsat în urmă „jet de scântei”
Știrileprotv.ro
VIDEO | Avionul din care au căzut bucăți de metal, la scurt timp după decolare. A lăsat în urmă „jet de scântei”
Video şoc! Avem imaginile bătăii dintre Reghe şi Prodanca în plină stradă! Atenţie, filmare cu puternic impact emoţional! Exclusiv.
FANATIK.RO

Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Orangesport.ro
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Horoscop 24 septembrie 2022. Leii sunt dezamăgiți de reacțiile unor apropiați legate de câștiguri sau de administrarea unor bunuri
HOROSCOP

Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi
PUBLICITATE