Air France, în atenția islamiștilor. Compania a avut mai multe incidente de securitate

Comentează

Compania aeriană Air France se află în vizorul islamiștilor. Compania a avut mai multe incidente de securitate, în ultimele luni, care ar putea să fie rezultatul unor sabotaje comise jihadiști. De altfel, serviciile franceze de spionaj au în supraveghere mai mulți angajați Air France,  relatează Le Point.

Publicația franceză scrie că mai mulți angajați ai companiei aeriene, care au în familie persoane radicalizate sau care sunt suspectaţi de extremism au fost concediaţi.

„Am constatat mai multe anomalii înainte de decolarea mai multor zboruri comerciale. Acestea seamănă cu tentative de sabotaj”, a declarat un responsabil însărcinat cu securitatea la Air France, citat sub acoperirea anonimatului.

Printre problemele înregistrate s-a aflat o pană recurentă la echipamentele care le permit comandanţilor de bord să controleze din cabină motoarele. Air France a demarat o anchetă şi a identificat rapid un agajat care ar fi fost vinovat. Compania a alertat autorităţile, însă suspectul a reuşit să fugă din ţară, în Yemen, înainte de a fi arestat.

Doi prieteni ai angajatului, care lucrează tot la Air France, sunt suspectaţi că au vrut să instaleze tobogane de evacuare nefuncţionale pe aeronave. Din fericire, nu au apucat să îşi pună în aplicare planul.

Mai mult de atât, Air France a sesizat autorităţile franceze după ce s-a descoperit că pe capacele motoarelor de kerosen de la 40 de avioane a fost scris “Allah Akbar. Se pare că în acest caz a fost vorba de o farsă.

Sistemul Geovision, care le permite pasagerilor să urmărească traseul avionului în care se află pe hartă, a fost vizat de cel puţin două atacuri informatice. Prima dată, Israelul a fost scos de pe hartă şi a fost înlocuit cu Fâşia Gaza. În al doilea caz, numele Marocului a fost înlocuit cu „Khalifa”.

Printre alte incidente se numără faptul că un agent al Turnului de Control a refuzat să ghideze un avion Air France să aterizeze pe un aeroport din Franţa, deoarece comandantul era o femeie.

În ultimele luni, 73 de legitimaţii de acces în zone cu securitate sporită de pe aeroportul Roissy au fost retrase, au anunţat autorităţile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Antonio Momoc, profesor de comunicare la Universitatea din București, trainer de vorbire în public
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Nicușor Dan, la nuntă, dar nu şi la consultările pentru premier după protest. Ce spun gesturile lui?
Palatul „Maurice Blank”, o bijuterie amandonată din București
Reportaj
10:00
Palatul de 4,4 milioane de euro care se prăbușește în centrul Bucureștiului. A fost ambasada SUA timp de 70 de ani și zace de un deceniu fără cumpărător
MONDEN
Insula iubirii 2026
10:16
„Insula Iubirii”, 19 septembrie 2026. Liniștea dispare total și cutia cu surprize răsună la fete. Radu Vâlcan intră în vila băieților
Alex Gilcă și Valerie Lungu / Victoria Lungu
10:08
Tensiuni înainte de cununia civilă a Valeriei Lungu. Mama concurentei de la „Asia Express”, revoltată că a fost invitată pe WhatsApp. Reacția logodnicului Alex Gîlcă
POLITIC
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Ultimele știri
12:02
43.900 de precomenzi într-o oră pentru acest SUV chinezesc de peste 5 m: are 1.113 CP și o autonomie totală care depășește 1.200 km
11:54
Casa de Pensii, prima reacție după ce 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit: „Estimări prin extrapolare statistică. Fiecare va fi analizată”
11:20
Imagini de la nunta Franciscăi și a lui TJ Miles. Au făcut și botezul în aceeași zi
Exclusiv
11:14
De ce nu mai apare Mirela Zeța pe micul ecran: „A fost o alegere conștientă”
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
09:10
Uber, obligată să plătească 40 de milioane de dolari familiei unei tinere ucise după ce șoferul a dat-o jos din mașină și a lăsat-o pe autostradă
18 sept.
Cel mai bun parc de distracții din lume e din Europa. Europa-Park câștigă Golden Ticket Award pentru a 11-a oară
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Femeie în vârstă, pensionară, ținând în mână un portofel de piele gol
09:45
O pensionară din Croația și-a cheltuit aproape toată pensia pentru un sejur de 10 zile la mare: „Aveam tot ce îmi trebuia, mai puțin costum de baie”
Salata Dakos- cum se prepară rețeta grecească
07:30
Salata Dakos - rețetă tradițională din Creta
Asistentul virtual al unei bănci din România l-a numit „idiot” pe un client. Sursă foto: Getty Images
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
Orașul Durres din Albania a devenit rapid destinație favorită pentru pensionarii vest-europeni. Sursă foto: Profimedia.
18 sept.
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O persoană adăpostindu-se sub o umbrelă cu buline în timp ce merge pe trotuar pe o ploaie torențială, lângă fațada unei clădiri istorice.
07:49
Vine frigul în România. Elena Mateescu, director ANM, anunță că miercuri ar putea fi cea mai rece zi a săptămânii viitoare: „Temperaturile vor scădea în toată ţara”
Iulian Tănase
ExclusivAnaliză
07:00
Criminal în serie, condamnat pentru un omor recunoscut după 20 de ani. De ce a mărturisit că a ucis-o pe femeia căutată de poliție
Mai multe biciclete în zona specială pentru depozitare
18 sept.
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18 sept.
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”