Mariana Nedelcu se chinuie de pe o zi pe alta să-şi întreţină nepoţii, cel mai greu fiindu-i cu cel mic, care suferă de paralizie cerebrală şi epilepsie simptomatică. “Sunt bunica a doi copilaşi pe care-i cresc singură. Mama lor a murit, din cauza unor complicaţii, la naşterea băieţelului. Se întâmpla pe 15 august 2007. Asistentele au spus că e un miracol de la Dumnezeu, pentru că el de atunci avea probleme. Diagnosticul pe care i l-au pus medicii a fost paralizie cerebrală şi epilepsie simptomatică”, ne-a spus Mariana Nedelcu. Au fost momente când femeia stătea câte 2-3 ore cu nepoţelul ei, ca să îi dea mâncarea pasată. Dar de când a început recuperarea, copilul e puţin mai bine: poate să stea în pat în fund, are echilibru şi mănâncă în doar 10 minute. Numai că dacă până acum bunica lor a mai făcut împrumuturi pe la bănci şi a mai fost ajutată, în prezent nu mai are posibilităţi financiare să continue tratamentul pentru Marian.
“Şedinţele de kinetoterapie costă 210 lei pentru 6 zile şi există speranţa că, dacă ne ţinem de treabă, într-un an băiatul ar putea să meargă. Dacă a fost un miracol de la Dumnezeu că a trăit la naştere, mai ales că e născut într-o zi sfântă, eu cred că are şanse să-i fie bine. A trecut prin multe. I-a fost greu şi mi-a fost greu şi mie alături de el, dar luptăm în continuare”, ne-a mai spus bunica din Craiova. Pentru nepoţelul ei are nevoie şi de orteze, şi de un corset pentru coloană, care costă aproximativ 6.000 de lei. În puţinele momente când nu stă cu Marian, femeia face temele cu nepoata ei de 13 ani. Andreea are note mari la şcoală şi vrea să urmeze Facultatea de Medicină, ca să aibă grijă de frăţiorul ei şi să-i facă bine pe copiii care au probleme ca el. Familia o duce foarte greu financiar. “Orice ajutor, mâncare, ulei, zahăr, făină, dar şi scutece numărul 5 pentru băiat sunt binevenite pentru noi. Vă rog, ajutaţi-mă să-mi cresc nepoţii”, ne-a mai spus Mariana Nedelcu.
Cei care vor să o ajute pe Mariana Nedelcu pot dona bani în contul: RO12BRDE170SV88285531700, deschis la BRD Craiova, sucursala Fraţii Goleşti, pe numele Nedelcu Mariana