Alegeri simulate în Belarus, pe fondul represiunii politice absolute: toate partidele candidate îl susțin ferm pe Lukașenko

 6 comentarii
Liderul belarus Aleksandr Lukașenko Foto: Profimedia

Condițiile pentru un scrutin liber sunt „practic absente în Belarus”, au avertizat organizațiile civile, înaintea votului ce nu are decât rolul de a cimenta puterea dictatorului care conduce țara de aproape 30 de ani, scriu Associated Press, Deutsche Welle și Politico.

Alegătorii din Belarus merg azi la urne pentru a vota în cadrul alegerilor parlamentare fără a avea cu adevărat o alegere de făcut: pe buletinul de vot se află doar patru partide care susțin ferm regimul dictatorului Alexandr Lukașenko.

Belaia Rus, Partidul Comunist, Partidul Liberal Democrat din Belarus și Partidul Republican al Muncii și Justiției sunt grupările care mimează exercițiul democratic, după ce Lukașenko a interzis sau a dizolvat toate celelalte partide, ca reacție la protestele de amploare ce au urmat alegerilor prezidențiale din 2020.

Candidații care se află pe buletinul de vot duminică nu au participat la nicio dezbatere, citind în schimb programele lor identice la televiziunea de stat. „Dacă cineva consideră că alegerile noastre sunt plictisitoare, există circ, teatru, săli de concert”, a declarat Igor Karpenko, șeful Comisiei Electorale Centrale din Belarus, în timpul unei emisiuni, potrivit Politico.

Centrul pentru drepturile omului Viasna, cu sediul în capitala Minsk, și Comitetul Helsinki din Belarus au subliniat că, în prezent, condițiile pentru alegeri libere sunt „practic absente în Belarus”.

La începutul acestei săptămâni, Josep Borrell, șeful politicii externe a UE, a denunțat, într-o declarație, „încălcarea continuă și fără sens a drepturilor omului și nivelul fără precedent de represiune” de dinaintea scrutinului, promițând că cei responsabili vor fi trași la răspundere.

Criticii regimului au rezumat situația, într-un mod realist.

„Nu este deosebit de important cum vor vota oamenii sau dacă vor vota. Este suficient ca unii oameni să vină la secțiile de votare”, a declarat Pavel Sapelka, un activist belarus în exil, care lucrează la campania „Apărătorii drepturilor omului pentru alegeri libere”.

Scrutinul de azi este primul de la controversatele alegeri prezidențiale din 2020, considerate fraudate, care au declanșat proteste în masă și au zguduit puterea lui Lukașenko.

De atunci, regimul de la Minsk, care se bazează pe subvențiile Moscovei, a permis trupelor ruse să folosească teritoriul belarus pentru a lansa atacuri asupra Ucrainei.

Alegerile, monitorizate de prieteni

La scrutin nu vor exista observatori independenți din partea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) care să monitorizeze alegerile.

Luna trecută, Matteo Mecacci, directorul Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului, a avertizat că lipsa observatorilor imparțiali „va împiedica cetățenii și instituțiile țării să beneficieze de o evaluare imparțială, transparentă și cuprinzătoare”.

„Acest lucru este contrar angajamentelor asumate de Belarus și contravine atât literei, cât și spiritului de colaborare pe care se bazează OSCE”, a subliniat el, potrivit Deutsche Welle.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, alegerile vor fi totuși monitorizate. În acest sens, Minskul a invitat reprezentanți ai comisiilor electorale din alte state CSI postsovietice și delegați ai Asociației Organismelor Electorale Mondiale.

Adunarea Parlamentară a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă va trimite, de asemenea, o misiune. Formată în 2002, organizația este o alianță militară condusă de Rusia, care cuprinde mai mulți alți foști membri ai Uniunii Sovietice.

Joi, potrivit Agenției Telegrafice din Belarus, Comisia Electorală Centrală a anunțat că a acreditat, de asemenea, 23 de reprezentanți ai UE pentru alegeri. Nu au fost date nume sau organizații, dar se pare că printre aceștia se numără persoane din Germania, Lituania, Polonia și alte state.

Activiștii pentru drepturile omului au decis să nu monitorizeze alegerile din acest an, din motive de securitate, dar va exista o tentativă de monitorizare paralelă. O comisie de experți va aduna informații din surse deschise și, astfel, va fi posibil să se raporteze încălcări ale alegerilor în mod anonim.

Opoziția face apel la boicot

Este puțin probabil ca alegerile parlamentare să declanșeze vreo revoltă masivă în țară. Cu ajutorul aliatului său de la Moscova, Vladimir Putin, Lukașenko a forțat în exil, a întemnițat sau a ucis majoritatea opoziției belaruse.

La sfârșitul anului 2020, organizațiile pentru drepturile omului au înregistrat 650 de cazuri de persecuție politică. Numărul a crescut la 1.380 în 2021 și la 3.800 în 2022. Până la sfârșitul anului 2023, numărul a ajuns la 5.200 de cazuri.

Lidera opoziției belaruse în exil, Svetlana Tihanovskaia, considerată în general câștigătoarea legitimă din 2020, a spus că votul de duminică este o înșelătorie și i-a îndemnat pe susținătorii săi să îl boicoteze.

Dar chiar și acest mic act de sfidare ar putea atrage riscuri.

„Circulă informații potrivit cărora vor fi întocmite liste cu cei care nu au participat la vot”, a declarat Uladzimir Astapenka, șeful Misiunii Belarusului Democratic la Bruxelles și un aliat apropiat al lui Tihanovskaia. „Oamenii riscă să își piardă locurile de muncă”, a spus el.

Centrul pentru drepturile omului Viasna a declarat de altfel că studenții, soldații, profesorii și alți funcționari publici au fost forțați să participe la votul anticipat, care a început de marți.

„Autoritățile folosesc toate mijloacele disponibile pentru a asigura rezultatul de care au nevoie - de la difuzarea de propagandă televizată până la forțarea alegătorilor să voteze anticipat”, a declarat reprezentantul Viasna, Pavel Sapelka, citat de Associated Press.

„În timpul votului au loc rețineri, arestări și percheziții”, a spus acesta. Oricum, pragul de participare pentru validarea scrutinului a fost eliminat, tocmai pentru a preîntâmpina un eventual boicot.

Mișcarea de opoziție a lui Tihanovskaia organizează propriile alegeri alternative în luna mai, în cadrul așa-numitului Consiliu de Coordonare, un organism care își propune să reprezinte poporul belarus.

„Încercăm să creăm o alternativă la autoritățile ilegitime ale lui Lukașenko”, a declarat Astapenka. „Consiliul de Coordonare va fi ales de către belaruși pentru a vorbi în numele belarușilor și pentru a le apăra interesele naționale”, a spus el.

Detaliile exacte ale acestor alegeri alternative sunt încă în discuție, a declarat Astapenka, adăugând că unele partide de opoziție exilate s-au retras din inițiativă de teama unor represalii împotriva rudelor lor rămase în Belarus.

Se retrage Lukașenko?

După vot, Belarus va forma un nou organism de stat - Adunarea Populară a întregului Belarus, cu 1.200 de membri, care va include înalți oficiali, legiuitori locali, membri ai sindicatelor, activiști proguvernamentali și alții.

Acesta va avea puteri semnificative, inclusiv autoritatea de a lua în considerare amendamente constituționale și de a numi oficiali electorali și judecători.

În urmă cu câțiva ani, analiștii speculau că Lukașenko ar putea să demisioneze, pentru a conduce noul organism și a continua astfel să controleze țara.

Comentatorii au indicat și spre o posibilă succesoare la președinție, în persoana Nataliei Koceanova, o aliată fidelă a actualului președinte și șefă a camerei superioare a parlamentului.

Consensul este acum că dictatorul și-a schimbat calculele. Puțini observatori se așteaptă ca el să demisioneze după ce actualul său mandat se va încheia, anul viitor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    DMV75 25.02.2024, 12:21

    Associated Press, Deutsche Welle și Politico nu mai reprezinta demult presa impartiala si profesionista. Sunt simple canale de maniulare. Daca Belarus era de partea Ucrainei, era irelevant ca Lukașenko este dictator. Devenea un lider al luptei pentru libertate, democratie, in fapt interesele Statelor Ipocrite ale Americii. Cam acestea sunt optiunile astazi, fie esti de partea noastra fie impotriva. Ceea ce vrea poporul este irelevant. Au grija grupurile de interese sa le arate "drumul". De aceasta data, CIA & Co nu mai are sansa sa regizeze o "Revolutie portocalie". Oamenii au vazut consecintele. Si la final o curiozitate, ce vor face "organizatiile civile" daca se va dovedi ca votul este real si belarusii chiar il vor pe Lukașenko?

  • Avatar comentarii

    Realist2023 25.02.2024, 14:41

    Dictaturile vor cadea intr-o buna zi, este inevitabil ! Sa ne amintim cat de sceptici eram noi pana in 1989, dictatura comunista s-a prabusit intr-o singura zi, ca un castel de nisip ...

  • Avatar comentarii

    Sadhuguru 25.02.2024, 15:31

    Zeci de ani am crezut ca fraierul ca cea mai mare minciuna de la facerea lumii este religia, oricare ar fi ea. Acum m-am smecherit, de cand am realizat ca aia e devansata net de cea ca votul oamenilor ar conta la ceva.

  • Avatar comentarii

    VolodimirZelenski 25.02.2024, 17:29

    Judecand dupa demonstratiile de acum 4 ani si dupa faptele lui Lukashenko, poporul NU il mai vrea.

  • Avatar comentarii

    Abiatar 26.02.2024, 00:40

    Ce surpriza, asta o sa conduca pana se satura Putin de el

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!