VIDEO/ Balada ciobanului Gheorghe din Teleorman pentru europarlamentare: „Ăștia tineri, mergeți de votați. Eu rămân pe câmp, dar voi să profitați“
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Pe un picior de plai, dar nu chiar pe o gură de rai”, ci la marginea Alexandriei, județul Teleorman, ciobanul Gheorghe stă de 30 de ani cu bățul în mână și veghează oile. Orașul nu i-a lăsat nici măcar mica porțiune de pășune pentru animalele de care poartă de grijă. De cinci ani primăria Alexandriei trimite gunoiul de la materialele de construcții în apropiere de verdele islaz.
de Florinela Iosip și Eli Driu (foto)
Gheorghe are 54 de ani și are speranțe pentru un viitor mai bun. Măcar pentru copiii și nepoții săi. Încredere și o cană de lapte acru, „că ăla e cel mai bun”. Astea îi vor da putere să coboare din deal în această duminică și să meargă la vot. Așa cum a făcut-o de fiecare dată.
Cuprins:
„Eu înțeleg multe, dar nu am cui spune...”
Acum Gheorghe se simte la fel de pierdut ca cetățeanul turmentat a lui Caragiale. De acolo, din mijlocul animalelor și molozului, niciun politician „nu pare că este cu Dumnezeu”, spune ciobanul mâhnit în timp ce scoate o țigară din pachetul de Winchester.
„Duceți-vă, tată! Duceți-vă și votați pentru viitorul vostru. Eu sunt aici pe câmp, dar voi să votați, să profitați. Mâine-poimâine mă duc la răposatu. Eu înțeleg multe, dar n-am cui spune. Tineretul nu prea se duce la vot. Eu m-am dus pentru copii, nepoți, pentru animalele mele. Domnișoară, vă spun sincer: acum, nu știu cu cine să votez! Ăla e hoț, ălalalt fură și el. Toți îs cu miliardele. Oricum, eu le-am zis copiilor să voteze cum pot ei. Așa o să fac și eu, dar nu vă spun cu cine votez că-i secret”, râde ciobanul pe sub dinți. Acesta este felul său de-a sfida mitul ciobanului din Balada Mioriței pentru că nu se dă bătut. Barem pentru cei care au venit sau vor veni după el.
Câinele Bujor, mâna lui dreaptă
În timp ce-și varsă supărările Gheorghe stă cu ochii pe cele 100 de capre, oi și iezi aflați în grija sa. Când „dihaniile“ se îndepărtează prea mult îl strigă pe Bujor. Corcitura ciobănească alb-negru, de numai un an, este mâna lui dreaptă care mereu le aduce acasă. Bujor a învățat cum să dirijeze turmele de la mama sa. Cățeaua a fost cumpărată de cioban de la o stână din Argeș pentru că este „deșteaptă foc”.
Uneori, sub basca neagră, pare că încearcă să cuprindă cu ochii săi mici întregul oraș. Mâinile împreunate se sprijină pe același băț, iar picioarele în cizme de cauciuc nu se mișcă deloc, ca și cum ar nu ar putea cunoaște altă pășune. Una care să nu aibă bucăți de cărămidă, pungi de plastic sau sticle goale.
Știrile de la aparatul de radio roșu
Ciobanul se menține la curent cu toate știrile prin radioul mic și roșu pe care îl poartă agățat de gât cu o sfoară subțire. Alteori ascultă Antena Satelor sau muzică de petrecere.
Nevastă te-aș întreba? Ce faci după moartea mea, mă? O să-ți pară rău un picȘtii bine că te-am iubit, mă!(Coco de la Slatina- Nevastă, te-aș întreba)
Ce crede Gheorghe despre Uniunea Europeană? „Eu am stat mai mult pe câmp așa, dar zic că e mai bine să rămânem în Uniunea Europeană. E mai bine că uite ne mai dă câte un ajutor, una-alta. E bine, da. Eu așa zic”.
Ciobanul Gheorghe s-a născut în satul Buhoci, din județul Bacău, într-o familie cu 10 copii, el fiind cel mai mic dintre frați. De mic îi plăcea să se joace mai degrabă cu animalele decât cu frații, pentru că cei din urmă îl necăjeau din când în când. „Aveam o văcuță, un ied, și câțiva pui de găină. Astea m-au făcut om mare. Înainte carnea se băga la fântână pentru că nu aveam frigidere. După ce o tăia, mama făcea zeamă lungă ca să ne ajungă la toți copiii”.
Bere și amintiri
Mama lui Gheorghe a murit când el avea doar 15 ani. După câteva luni, tatăl s-a recăsătorit cu o femeie care nu i-a picat bine la suflet. „Ei nu îi păsa de mine, iar eu nu ascultam de ea”. Ciobanul bea o gură din sticla de 2 litri de bere la pet după care privește în gol.
Nu a durat mai mult de un an până să se hotărască împreună cu doi prieteni să se mute la Teleorman. Ajuns aici, s-a angajat la fabrica de topiterie de cânepă. „Când trăia răposatul (Nicolae Ceaușescu – n.r.), era bine. Aveam un servici. Eram la topitorie la o macara pentru legături de sarcină. Intram în bazine și topeam cânepa. Făceam câlți, fuiori. Ne dădea prime tovarășul director dacă stăteam peste program. Acum cine ne mai dă prime?”
Gheorghe a lucrat la topitorie până în 1992, când s-a închis ca zeci de alte fabrici din România. Ulterior, „niște străiniׅ” au cumpărat clădirea și-au transformat-o într-o fabrică de confecții. De atunci bărbatul s-a reprofilat către ce știa el mai bine: să poarte de grija animalelor.
Brânzică și shaorma
„Asta am învățat, asta fac. Nu-mi place să mă duc la furat. Muncesc cât pot. Am, mănânc. Nu am, nu mănânc. Asta e viața. E greu. Caprele nu știu dacă e vânt sau e ploaie. Trebuie să le scoți în fiecare zi la păscut”.
Se trezește în fiecare zi la patru dimineața ca să mulgă caprele, apoi stă toată ziua cu „dânsele” la păscut. Seara din nou le mulge, după care le bagă în țarc. Se spală cu apa din pârâu pe care o încălzește la butelie și o pune într-un lighean, iar hainele „jegoase“ pe care le poartă deasupra când este vremea rea le ține atârnate de o sârmă într-o baracă improvizată pe care scrie „Căsuța Clovnului”. Puțin mai încolo, înspre partea dreaptă, se află o căsuță de câțiva metri pătrați, din tablă rozalie, pe roți. Asta e „vila lui“, după cum o numește zâmbind ironic.
„Brânzică” ar mânca în fiecare zi fără probleme. S-a obișnuit. În plus, e mulțumit că are hrană în fiecare zi și că e fără chimicale. „Vin băieții și-mi aduc de mâncare. Am un băiat care lucrează la shaormerie. Mă mai iau de el și-i spun: mă, da eu sunt om de shaorma? Mie să-mi aduci o ciorbă. Ceilalți băieți lucrează pe Grivița la un magazin angro. Tot la patroni”.
„Uneori îmi blestem zilele”
Arunc o privire peste capetele de amerindieni din partea de jos a hainei pe care o poartă. Și Gheorghe a emigrat la marginea civilizației la fel ca ei.
„Uneori îmi blestem zilele. Brânza nu se caută. Vin șmecherii ăștia (comercianți - n.r.) și iau cu 10 lei kg de brânză și-l vând cu 25 de lei. Asta este. E amăreală. Pentru un litru de lapte îmi dau 80 bani. Patruzeci de bidoane scot pe zi. Nici lâna nu se mai caută. Înainte veneau și te rugau să le dai. Acuma cheltui 5 lei ca să tund o capră și-mi dă numai un leu pe kg. Păi mai mult mă costă să o tund”.
Și să mă îngroape, pe-aici pe aproape...
Cu chipul ars de soare și pribegit de vânt ciobanul Gheorghe se uită către apus. Ploaia ce tocmai s-a oprit pare că nu l-a atins pentru că deja face parte din ființa lui. „Ne mâncăm unul pe altul ca câinii pentru avere. Nu se gândesc ca toată lumea să trăiască bine, că doar nu luăm nimic cu noi pe lumea ailaltă. Nimic”.
Ciobanul Gheorghe își mai dorește pentru el doar ca, după moartea lui, trupul să-i fie învelit în celofan pentru că e un material care nu putrezește niciodată. Astfel, va dăinui în strunga de oi precum ciobanul din balada Mioriței.
Citește și:VIDEO/Voturile trec, sărăcia rămâne. Cum se văd alegerile europarlamentare din comuna Pungești, polul protestelor antișist: „Votăm ca să fie. La noi nu se face nimic”VIDEO/Am fost în vizită la tanti Lenuța din Chinteni, bunicuța care a incendiat Internetul. „Tinerii să steie aici și să pună osul. Și fă curat în curtea ta, apoi în țară”
