Şeful autorităţii electorale, Hazem Badawy, a declarat că prezenţa la vot a atins o rată „fără precedent” de 66,8% din cei 67 de milioane de alegători din Egipt.

Peste 39 de milioane de alegători au votat pentru Sissi, care conduce Egiptul de un deceniu.

Cu câteva săptămâni înainte de alegeri, autorităţile au îndemnat cetăţenii să voteze în număr mare, după ce alegerile precedente din 2018 au fost criticate pentru o prezenţă scăzută la vot de 40%.

„Nu au existat încălcări sau nereguli care să afecteze procesul electoral”, a adăugat Badawi.

A treia victorie zdrobitoare în alegeri a lui Al-Sissi

În 2013, armata condusă de Sissi l-a înlăturat de la putere pe Mohammed Morsi, un preşedinte islamist dezbinator, dar care fusese ales în mod democratic în Egipt.

Al-Sissi a fost ales şef al statului în 2014 şi 2018 şi, de fiecare dată, a obţinut o victorie zdrobitoare.

Susţinătorii generalului devenit preşedinte îl văd pe acesta drept o garanţie a stabilităţii pe fondul tulburărilor regionale.

Criticii lui Al-Sissi, însă, îl acuză de deteriorarea situaţiei economice şi de lipsa libertăţilor.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (8)
Avatar comentarii

Vale25 18.12.2023, 20:07

Dacă l-au votat in număr așa mare, înseamnă că îl consideră demn de poziția pe care o ocupă...

Avatar comentarii

sorinzainescu68 18.12.2023, 21:48

Un președinte iubit de popor

Avatar comentarii

Alex.59 18.12.2023, 23:27

Bravo lui, înseamnă că e iubit de popor... ?

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.