Alegeri în USR. Cum are loc votul pentru președintele partidului și câți membri sunt așteptați la „urne”. Elena Lasconi, favorita competiției

 8 comentarii
Elena Lasconi, favorita de la aceste alegeri ale USR FOTO Hepta

Primul tur al alegerii noului președinte al USR are loc luni și marți, fiind în cursă șase candidați. Dacă niciunul dintre ei nu obține 50% plus unul din voturi, va fi organizat un al doilea tur joi și vineri.

Conform statutului USR, președintele Uniunii „este ales prin votul universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al membrilor USR, pentru un mandat de 4 ani. Alegerea președintelui USR se face prin intermediul unei platforme IT colaborative”.

Surse din cadrul USR au precizat pentru Libertatea că în prezent sunt aproximativ 25.000 de membri cu drept de vot. La ultimele alegeri pentru șeful formațiunii, Uniunea a avut nevoie de două tururi. În primul tur s-au confruntat Dacian Cioloș, Dan Barna și Irineu Darău.

Cioloș a obținut 46% (15.111 voturi), Dan Barna 43,9% (14.404 voturi) și Darău 10,1% (3.300 de voturi). Prin urmare, a fost necesar un al doilea tur, unde Cioloș a ieșit cu 50,9% (19.603 voturi), iar Dan Barna a luat 49,1% (18.908 voturi).

Șase USR-iști vor să fie președinte

Elena Lasconi este văzută ca favorită în această competiție, mai ales după succesul înregistrat la alegerile locale, unde a obținut un nou mandat de primar al municipiului Câmpulung. Lasconi a strâns aproape 70% din voturile exprimate în Câmpulung. În competiția din cadrul USR se bazează pe sprijinul anunțat al mai multor lideri, printre aceștia fiind Lucian Stanciu-Viziteu (ales din nou primar al municipiului Bacău), Claudiu Năsui și Cristina Prună.

Al doilea candidat cu șanse este Cristian Seidler, deputat și unul dintre principalii specialiști ai partidului pe zona de legislație a muncii și pensii. Surse din interiorul USR au precizat că printre cei care îl susțin, însă deocamdată fără poziționări clare, este Dan Barna și echipa din jurul acestuia. Seidler a făcut parte din nucleul dur al USR, fiind mai întâi membru al Uniunii Salvați Bucureștiul, în 2016, unde a fost un apropiat colaborator al lui Nicușor Dan.

Al treilea candidat mai cunoscut este Radu Hossu, foarte activ în coordonarea sprijinului pentru statul ucrainean, de când a început războiul Rusiei contra țării vecine. Hossu face parte din echipa Coliban de la Brașov.

Celelalte trei persoane sunt Vasile Dincă (Florești, județul Cluj), Luiza Oancea (din diaspora) și Vasile Gabriel Filip, însă sunt cotate cu șanse foarte mici. Conform calendarului intern, luni și marți va fi primul tur. În caz de nevoie, joi și vineri va fi al doilea tur. Sâmbătă are loc votul pentru noul Birou Național.

Necesitatea unei majorități în Biroul Național

Președintele USR este cel care dă tonul poziționărilor publice, însă acesta e legat de mâini și de picioare dacă nu are și o majoritatea în Biroul Național. „Biroul Naţional este organismul executiv al USR. Biroul Naţional este compus din 25 de membri, din care 24 de membri sunt aleși de congresul USR, iar președintele USR este membru de drept al Biroului Național. Numărul membrilor Biroului Naţional include şi vicepreşedintii aleşi conform prezentului statut”, potrivit statutului USR.

Alegerile pentru Biroul Național au loc pe principiul proporționalității. Candidații la aceste foruri pot participa individual (listă cu un singur candidat) sau colectiv (vot preferențial pe liste cu mai mulți candidați). Fiecare candidat se va înscrie într-o singură listă, individuală sau colectivă.

În actualul Birou Național, majoritatea a fost deținută de grupul Drulă-Barna, ceea ce l-a determinat și pe Dacian Cioloș să plece din partid în 2022.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    nobody 23.06.2024, 11:01

    In usere, pe langa manglitori, escroci si intarziati nu vad altcumva decat un psihopat in frunte

  • Avatar comentarii

    X01Y 23.06.2024, 11:19

    Din cauza celor doi lingăi, Barna și Drulică, partidul a pierdut oameni valoroși. Acești ticăloși își urmăreau propriile interese și sinecuri pentru cei mai apropiați susținători. Restul membrilor erau doar masă de manevră, pentru a conferi, cât de cât, o aparență de legalitate statutară. Am fost un fraier care a crezut în ei, considerând că intelectualii au alte valori și norme față de ...."freelancerii" asistați social de binomul PSD-PNL. Nimic mai fals, oportunismul și canibalismul fac parte din doctrina lor. Cea mai mare deziluzie politică. După PDL.

  • Avatar comentarii

    Puck 23.06.2024, 11:56

    Poate nu se mai pozeaza cu blazer-ul cel roșu dna Lasconi!

  • Avatar comentarii

    Leontin18 23.06.2024, 14:54

    Daca aceasta tanti Lasconi castiga prin tradari , compromisuri si alte manevre de culise inseamana ca USR , nu v-a mai exista ., Daca favorita Lascini a castigat un tirg asta nu inseamana ca celelante municipi o vor sustine si vota pentru cea mai mare functie in Stat .. poate ca doamna vrea s-au se gandeste sa mute si capitala la Câmpulung Muscel ... Domnilor si Doamnelor - treziti-va si nu dati partidul in care milioane de tineri isi pun increderea pe mana unei dudui care a castigat un targ -- 27.574 locuitori ..

    • Avatar comentarii

      Realist2023 23.06.2024, 16:37

      Eh spanac - te deranjeaza democratia in exercitiu ?? Despre ce "tradari" vorbesti - Elena Lasconi are niste merite, e cea mai potrivita pt candidatura la presedintie (a Romaniei) ! Daca va reusi sa convinga suficienti membri USR, o vor vota - e si firesc sa se schimbe garnitura dupa esecul celeilalte echipe. Si NB - eu nu sunt printre fanii ei, dar inteleg sa joc democratic - USR e singurul partid din RO in care se intampla asta !

  • Avatar comentarii

    musatm000 23.06.2024, 15:26

    Politica romaneasca are ceva aparte,cetatenii cred ce spun politicienii iar daca a ajuns un partid la putere ala este bun,le da pensii,ajutoare sociale etc ei cred ca nu trebuie sa se mai implice,de aia si justitia ii apara pe corupti, cei ce au jefuit tara sunt in Italia iar dosare de mare coruptie se prescriu. De ce sa nu incercam altceva ,un om care este apreciat ,in Franta primul premier al lui Macron a fost primar intr-un orasel de treizeci de mii de locuitori ! Suntem obligati sa aceptam la nesfarsit toate hotiile lui Ciolacu si Rares Bogdan ? Altul sa nu mai auzim de ei ,sa avem o justitie corecta !

ALTE ȘTIRI
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!