Candiatul pro-rus la algerile prezidențiale din Bulgaria a câștigat primul tur de scrutin, victorie care reprezintă un eșec pentru premierul bulgar, Boiko Borisov. Candidata susținută de acesta s-a clasat pe al doilea loc, la o diferență de câteva procente.
Candidatul socialist la alegerilre prezidențiale din Bulgaria, Rumen Radev, a câștigat primul tur de scrutin cu 26,45% din voturi, potrivit rezultatelor parțiale, relatează Reuters și AFP. Principala sa rivală, preşedintele Parlamentului Ţeţka Ţaceva, a obţinut 21,38% din sufragii.
Astfel, cei doi urmează să se confrunte în al doilea tur de scurtin. O victorie a lui Ruem Radev, fost comandant de aviație, ar putea să însemne apropierea Bulgariei de Rusia. Mai precis, acesta a pledat pentru ridicrea sancțiunilor europene impuse Moscovei.
Victoria acestuia în primul tur reprezintă însă un eșec pentru premierul Boiko Borisov. Premierul conservator a avertizat anterior că va demisiona și va convoca alegeri anticipate în cazul în care candidata sa nu se clasează pe primul loc în acest tur de scrutin. O asemenea decizie ar arunca din nou în nesiguranță această țară săracă din UE care s-a confruntat cu grave tulburări sociale la începutul anului 2013.
GERB, partidul său, nu a comentat rezultatul acestor alegeri. În mod normal, mandatul prim-ministrului Boiko Borisov, în fruntea unui guvern minoritar, se încheie în 2018.
Preşedintele Bulgariei este ales pentru un mandat de cinci ani și are un rol mai degrabă protocolar. Cu toate acestea, el este o autoritate ascultată, care numeşte oficiali de rang înalt în domeniile securităţii şi justiţiei şi poate juca un rol major în caz de criză, aşa cum a făcut-o Plevneliev în timpul tulburărilor din 2013.
Foto: EPA