Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a declarat, marți, la Antena 3, că românii ar trebui să evite locurile aglomerate, acestea fiind cele mai periculoase din punct de vedere al riscului infectării cu coronavirus.
„Românii să evite locurile aglomerate ori de câte ori pot și susține că unul dintre cele mai periculoase sunt cluburile și spațiile unde au loc petreceri, fie ele cu distanțare . În aceste locuri, precum cluburile, există poate cel mai mare risc al infectării cu noul coronavirus, îndeosebi în perioada de vară”, a declarat Alexandru Rafila.
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a dat exemplul Italiei, care în prezent are de patru ori mai puține cazuri decât are România, pentru că oamenii au respectat regulile impuse de autorități.
"Acolo oamenii au fost într-adevăr traumatizaţi prin consecinţele infecţiei care a produs numeroase victime şi au foarte mare grijă să respecte cele trei-patru reguli la care facem şi noi apel pentru ca lumea să înţeleagă despre ce este vorba", a mai spus Rafila, potrivit Antena3.ro.